Sistemul de francize Dabo Doner, afacere a unui sibian, se extinde în Europa

După 47 de restaurante  deschise în 30 de orașe din țară în ultimii  6 ani, sistemul de francize Dabo Doner, deținut de sibianul Dan Paștiu, continuă procesul de extindere în Europa, arată un comunicat de presă.
Economica.net - mie, 11 dec. 2019, 12:34
Sistemul de francize Dabo Doner, afacere a unui sibian, se extinde în Europa

Primul pas a fost deja făcut în Ungaria, iar următoarele țări europene pe lista echipei care a înlocuit shaormcu de toate cu un concept de slow fast-food, bazat pe ingrediente naturale sunt Spania și Marea Britanie.

„Rețeta noastră adusă din Germania se bazează pe ingrediente naturale fără aditivi si conservanti. Folosim doar chifle proaspete, făcute pe loc. Românii apreciază foarte mult produsele pe care le vindem pentru că sunt în același timp sănătoase și accesibile. Încă de la început mi-am dorit să construiesc un sistem de francize pe care să-l extind nu doar la nivel național, ci și internațional, iar Spania și Marea Britanie sunt două țări în care comunitățile românești sunt bine reprezentate, iar acest lucru sunt sigur că ne va ajuta, spune Dan Paștiu, fondatorul francizei Dabo Doner.

Apetitul românilor pentru fast-food nu s-a diminuat în ultimii ani, în ciuda interesului tot mai crescut penru un stil de viață echilibrat și activ. Studiile arată că 50% dintre români au consumat mâncare „pe repede-nainte” cel puțin o dată în ultima lună, iar cele mai importante criterii după care îşi aleg restaurantele sunt: diversitatea ofertei, gustul şi calitatea produselor, precum şi ușurința accesului, conform cercetării realizate de Hospitality Culture Institute.

„Anul acesta estimăm o cifră de afaceri de 23 milioane de euro pe toata rețeaua, iar în 2020 continuăm să ne extindem, atat național cât și internațional. Numai în București intenționăm să deschidem în urmatorul an 10 locații”, a declarat Dan Pastiu, fondatorul francizei Dabo Doner.

Cu toate că Dabo Doner era cunoscut deja în multe orașe din țară, primul restaurant din București a fost inaugurat în iunie 2019 în Pipera. Cel de-al doilea, o investiție de peste 150.000 euro, și-a deschis porțile pe 3 octombrie în zona Apaca, pe o suprafață de 180mp. În primele 3 zile de funcționare, restaurantul a vândut peste 1200 donere de pui si de vita, produsele de bază ale restaurantului consacrat prin carnea de bună calitate, din surse selecționate și prin chifla proaspătă și caldă preparată pe loc.

După o investiție inițială de 35.000 de euro în prima locație deschisă în 2013, grație extinderii accelerate la nivel național, în 2017 cifra de afaceri a întregului lanț de restaurante Dabo a atins 7,8 milioane euro, iar în 2018 a ajuns la 17 milioane de euro, cifră care a fost deja depășită în primele 9 luni ale lui 2019.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...