Sistemul de garanţie-returnare a ambalajelor va fi administrat de compania RetuRO Sistem Garanție Returnare

24 08. 2022
sistem garantie returnare

Sistemul de garanție-returnare vizează plata unei garanţii de 50 de bani atunci când cumpărăm o băutură (apă, băutură răcoritoare, bere, vin, etc.) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul îl va aduce într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără să fie condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Când va fi implementat, sistemul de garanție-returnare va fi cel mai mare proiect de colectare și reciclare a ambalajelor realizat la nivel național.

Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele în economia circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european.

Cadrul legal care stabilește implementarea sistemului de garanție-returnare a fost adoptat prin HG nr. 1074/2021, în octombrie 2021.

„Din acest punct înainte putem începe derularea pașilor operaționali, cum ar fi angajarea directoratului RetuRO, inițierea discuțiilor pentru finanțarea sistemului, începerea înregistrării producătorilor de băuturi și a comercianților, precum și dezvoltarea rețelei logistice a sistemului. Pe lângă pregătirile pe care le facem noi, succesul RetuRO depinde și de implicarea consumatorilor, dar suntem încrezători că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor. Împreună putem colecta și ulterior recicla ambalajele de băuturi puse pe piață și astfel să contribuim la realizarea celui mai amplu proiect de economie circulară în România”, a spus Alice Nichita, președintele Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, acționar al companiei RetuRO.

Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare are trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu. Compania are și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, care deține 20% din acțiuni.

Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare și-a asumat obligația de a reinvesti eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului de garanţie-returnare.

Paşii pe care-i va parcurge compania ca să implementeze sistemul de garanţie-returnare vizează:

  • definitivarea proceselor administrative, recrutarea personalului companiei și selectarea furnizorilor;
  • definitivarea documentelor, solicitarea și obținerea finanțării necesare pentru implementarea sistemului;
  • dezvoltarea și implementarea infrastructurii IT, dar și a infrastructurii operaționale. RetuRO are printre atribuţii instalarea centrelor de sortare și numărare a ambalajelor colectate prin sistemul de garanţie-returnare;
  • înregistrarea tuturor producătorilor si importatorilor de băuturi, precum și a comercianților. Acest proces implică semnarea a aproximativ 100.000 de contracte;
  • comandarea echipamentelor automate de colectare, testarea și instalarea acestora de către comercianți;
  • implementarea unei campanii de comunicare la nivel naţional.

Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu au fost înfiinţate pentru a asigura implementarea, gestionarea, operarea și finanțarea sistemului de garanție-returnare în România.

„Sistemul de garanție-returnare este un proiect unic la nivel național, care ar trebui să funcționeze fluid încă din prima zi după ce va fi implementat. RetuRO are încă mulți pași de parcurs până când va deveni funcțional, dar credem că putem dezvolta împreună cu producătorii un proiect de economie circulară care să fie coerent și clar pentru fiecare consumator român în parte”, a spus Maria Maxim, preşedintele Asociației Retailerilor pentru Mediu, acționar al companiei RetuRO.