Mai multe ţări şi organizaţii arabe din Orientul Mijlociu, în special statele din Golful Persic, au condamnat luni lansarea de către Iran a unei salve de rachete asupra bazei aeriene americane Al Udeid din afara capitalei Qatarului, Doha, o acţiune de răzbunare care a fost descrisă drept „inacceptabilă” şi care „nu poate fi justificată în nicio circumstanţă”, informează EFE.
Într-un comunicat, Ministerul de Externe saudit a calificat „agresiunea” drept ”inacceptabilă” şi a remarcat că aceasta constituie „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a principiilor bunei vecinătăţi” şi „nu poate fi justificată în nicio circumstanţă”, scrie Agerpres.
Arabia Saudită „îşi afirmă solidaritatea şi sprijinul deplin pentru statul frate Qatar şi îşi desfăşoară toate resursele pentru a-l sprijini în toate acţiunile sale”, se adaugă în comunicat.
Bahreinul, care a anunţat închiderea spaţiului său aerian în urma atacului, şi-a exprimat, de asemenea, solidaritatea cu Qatarul „în aceste circumstanţe delicate pe care le trăieşte regiunea” şi şi-a oferit eforturile pentru „a evita escaladarea şi a soluţiona toate disputele prin mijloace paşnice”, potrivit Ministerului său de Externe.
Omanul, care a fost un mediator cheie în negocierile nucleare dintre Iran şi Statele Unite, şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Qatar şi pentru „măsurile pe care le ia pentru a-şi păstra securitatea şi stabilitatea”, cerând totodată „încetarea imediată” a tuturor operaţiunilor militare din regiune.
La rândul lor, Emiratele Arabe Unite (EAU) au considerat atacul „o încălcare flagrantă a suveranităţii şi a spaţiului aerian al Qatarului şi o încălcare clară a dreptului internaţional şi a Cartei Naţiunilor Unite”, exprimându-şi „respingerea categorică a oricărui atac care ameninţă securitatea statului Qatar”.
În acest sens, EAU au cerut încetarea „imediată” a escaladării şi au avertizat că o continuare a acestor ostilităţi va submina securitatea regională şi va târî Orientul Mijlociu „pe căi periculoase, cu consecinţe dezastruoase pentru pacea şi securitatea internaţională”.
În mod similar, Egiptul şi-a exprimat „îngrijorarea profundă cu privire la escaladarea rapidă şi periculoasă din regiune” şi a confirmat respingerea oricărei forme de escaladare militară sau încălcare a suveranităţii statului, solicitând o încetare a focului.
Într-un comunicat, Ministerul de Externe egiptean şi-a reiterat „apelul la reţinere şi la adoptarea unor soluţii de dialog şi diplomatice pentru a păstra securitatea şi stabilitatea regiunii”.
Mai mult, Kuweit, care şi-a închis la rândul său temporar spaţiul aerian în urma atacului iranian, a condamnat acest atac şi şi-a confirmat sprijinul pentru Qatar în ceea ce priveşte „dreptul său de a răspunde direct, într-o manieră proporţională cu amploarea acestei agresiuni flagrante”.
Preşedintele libanez Joseph Aoun a numit, de asemenea, atacul o „încălcare a suveranităţii Qatarului” şi a avertizat că acesta ameninţă să răspândească violenţa în noi puncte.
„Va avea un impact negativ asupra eforturilor actuale de reducere a tensiunii şi de revenire la masa negocierilor, singura cale prin care se pot găsi soluţii adecvate care să restabilească calmul şi stabilitatea în regiune”, a afirmat el, menţionând că Qatarul a mediat în diverse conflicte regionale în ultimii ani.
Atacul iranian a mai fost condamnat de Iordania şi Maroc.
Şeful Ligii Arabe condamnă atacurile iraniene asupra Qatarului şi avertizează despre pericolul escaladării
Secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, a condamnat luni atacurile iraniene care au vizat statul Qatar, numindu-le o încălcare inacceptabilă şi de condamnat a suveranităţii şi spaţiului aerian qatarez, informează agenţia de presă iordaniană Petra.
Într-o postare pe contul său oficial de pe platforma X, Aboul Gheit şi-a exprimat deplina solidaritate cu Qatarul.
Secretarul general al Ligii Arabe a avertizat asupra consecinţelor grave ale escaladării continue în regiune, exprimându-şi speranţa că actuala confruntare va putea fi controlată cât mai curând posibil.
Consiliul de Cooperare al Golfului condamnă atacul cu rachete al Iranului asupra bazei americane din Qatar
Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC), alianţa economică şi politică a ţărilor din Golful Persic, a condamnat luni atacul cu rachete lansat de Iran împotriva Qatarului şi l-a denunţat ca fiind o „ameninţare directă” la adresa securităţii regiunii, potrivit EFE.
„Acest atac constituie o încălcare flagrantă a suveranităţii statului Qatar şi o ameninţare directă la adresa securităţii tuturor statelor CCG”, a declarat secretarul general al alianţei, Jassim Mohamed al-Budaiwi, pe contul său X, menţionând că securitatea ţărilor acestei uniuni este „indivizibilă”.
El a mai indicat că Consiliul „este alături de statul Qatar pentru a face faţă oricărei ameninţări la adresa securităţii şi integrităţii sale teritoriale”.
În acest sens, el a amintit că atât Qatarul, cât şi CCG „condamnă ferm atacurile israeliene împotriva teritoriului iranian” şi fac „tot ce este posibil pentru a obţine o încetare a focului şi o mediere”. Prin urmare, secretarul general al CCG a declarat că „au fost surprinşi” de această lansare de rachete împotriva bazei Al Udeid.
În lumina acestei situaţii, el a cerut comunităţii internaţionale şi Consiliului de Securitate al ONU să-şi asume responsabilităţile şi să condamne „acest act agresiv, luând măsuri eficiente pentru a descuraja acţiunile iresponsabile ale Iranului”.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că nu va accepta „hărţuirea nimănui sub nicio formă”, după atacul Teheranului asupra bazei americane Al-Udeid din Qatar, ca răzbunare pentru bombardarea instalaţiilor nucleare iraniene de către SUA, informează EFE.
„Şi nu vom accepta nicio hărţuire din partea nimănui sub nicio formă”, a spus el pe contul său X. Cea mai înaltă autoritate politică şi religioasă a Iranului a adăugat: „şi nu ne vom supune hărţuirii nimănui; aceasta este logica naţiunii iraniene”.
El a mai declarat: „noi nu am făcut rău nimănui”, într-un mesaj însoţit de o imagine care arată o zonă de conflict şi un drapel american în flăcări, scrie Agerpres.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, au atacat luni Al Udeid – cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, situată chiar în afara Doha şi care găzduieşte aproximativ 10.000 de militari – ca răzbunare pentru bombardamentele americane asupra a trei instalaţii nucleare iraniene în weekend.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev şi-a nuanţat luni declaraţiile şi a afirmat că Rusia „nu are nicio intenţie să furnizeze arme nucleare Iranului”, după ce preşedintele american Donald Trump l-a avertizat să nu folosească „cu uşurinţă” cuvântul „nuclear”, informează EFE.
„În ceea ce priveşte preocupările preşedintelui Trump: Condamn atacul SUA asupra Iranului – nu şi-a atins obiectivele. Cu toate acestea, Rusia nu are intenţia de a furniza arme nucleare Iranului deoarece, spre deosebire de Israel, suntem membri ai Tratatului de neproliferare nucleară”, a explicat luni Medvedev, într-un mesaj postat pe contul său de pe platforma X, scrie Agerpres.
Fostul preşedinte, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, şi-a temperat astfel remarcile de duminică, atunci când a afirmat pe canalul său Telegram că „sunt ţări care sunt gata să livreze direct propriile lor arme nucleare Iranului”.
Acum, Medvedev a declarat că ştie „foarte bine” implicaţiile pe care le-ar putea avea furnizarea de arme nucleare Iranului, un pas pe care l-ar putea face „alte ţări”.
„Asta am spus”, a adăugat el.
În urma declaraţiilor de duminică ale lui Medvedev, Trump a scris luni pe reţeaua sa Truth Social că fostul preşedinte rus nu ar trebui să folosească cu atâta uşurinţă cuvântul care începe cu N, de la nuclear.
„L-am auzit oare pe fostul preşedinte rus Medvedev folosind cu nepăsare cuvântul cu N (Nuclear!), spunând că el şi alte ţări vor furniza Iranului focoase nucleare? Chiar a spus asta sau este doar imaginaţia mea? Dacă a spus-o, şi dacă se confirmă, vă rog să-mi spuneţi IMEDIAT. Cuvântul care începe cu N nu ar trebui folosit cu atâta uşurinţă”, a avertizat Trump.
Preşedintele SUA a subliniat totodată rolul submarinelor americane cu propulsie nucleară în atacul de duminică asupra Iranului, spunând că acestea sunt „cu 20 de ani mai avansate” decât restul flotelor de submarine.
În răspunsul său către Trump, Medvedev a spus că nu ar trebui să se certe despre cine deţine cele mai multe arme nucleare, „mai ales că noul Tratat de reducere a armelor strategice, pe care l-am semnat cu un preşedinte american, rămâne în vigoare deocamdată”.
„Întrebarea este: ce urmează?” a conchis fostul preşedinte rus.
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Iranul a anunţat Statele Unite înainte de a lansa o salvă de rachete asupra bazei militare americane Al Udeid din Qatar, ceea ce, potrivit republicanului, a făcut posibil ca nicio viaţă să nu fie pierdută, informează Reuters.
„Sunt încântat să raportez că NICIUN american nu a fost rănit şi că nu s-a făcut aproape nicio pagubă. Dar cel mai important este că (iranienii) s-au ‘răcorit’ şi, sperăm, nu va mai exista URĂ”, a scris Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social, scrie Agerpres.
„Vreau să mulţumesc Iranului pentru că ne-a anunţat din timp, ceea ce a făcut posibil ca nicio viaţă să nu fie pierdută şi ca nimeni să nu fie rănit”, a continuat el.
Preşedintele american a precizat că nici în rândurile cetăţenilor Qatarului nu s-au înregistrat morţi sau răniţi.
„Poate că Iranul poate trece acum la Pace şi Armonie în Regiune şi voi încuraja cu entuziasm Israelul să facă acelaşi lucru”, a adăugat Trump.
Trump a mai remarcat că Iranul „a răspuns oficial la distrugerea de către noi a facilităţilor lor nucleare cu un răspuns foarte slab”. „Au fost lansate 14 rachete – 13 au fost doborâte, iar una a fost ‘lăsată în pace’, pentru că se îndrepta într-o direcţie care nu presupunea nicio ameninţare”, a explicat el.
Preşedintele american i-a mulţumit şi „extrem de respectatului emir al Qatarului pentru tot ceea ce a făcut în căutarea păcii pentru regiune”.
‘Exprimăm condamnarea fermă de către statul Qatar a atacului asupra bazei aeriene Al-Udeid de către Corpul Gardienilor Revoluţiei Iranian, pe care îl considerăm o încălcare flagrantă a suveranităţii şi a spaţiului aerian ale statului Qatar, precum şi a dreptului internaţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE qatarez, Majed Al-Ansari, într-un comunicat.
Baza Al-Udeid, care găzduieşte aproximativ 10.000 de soldaţi americani, fusese evacuată în concordanţă cu măsurile de securitate, pe fondul actualelor tensiuni regionale, scrie Agerpres.
Potrivit comunicatului citat, armata qatareză a reuşit să zădărnicească atacul şi a interceptat cu succes rachetele iraniene lansate asupra bazei Al-Udeid.
”Qatarul îşi rezervă dreptul de a răspunde direct, într-o manieră proporţională, la amploarea acestei agresiuni flagrante şi în concordanţă cu dreptul internaţional”, indică acelaşi comunicat.
Potrivit diplomaţiei de la Doha, o continuare a escaladării militare ar submina securitatea şi stabilitatea regională şi ar împinge regiunea într-un punct cu potenţiale repercusiuni dezastruoase pentru pacea şi securitatea internaţionale.
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a ameninţat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene, transmit Reuters şi AFP, relatează Agerpres.
Axios, care citează o oficialitate israeliană, a relatat că Iranul a lansat şase rachete către bazele militare americane din Qatar. Anterior, Axios a anunţat că Iranul poziţionase lansatoare de rachete pentru a trimite proiectile către bazele respective.
Cu puţin timp înainte, Qatarul anunţase închiderea spaţiului său aerian, pe fondul creşterii tensiunilor în regiune.
Televiziunea de stat iraniană a declarat că Teheranul a lansat luni seară un răspuns ”puternic” la ”agresiunea americană” contra obiectivelor nucleare iraniene.
”Operaţiunea (tirurilor) rachetelor iraniene contra bazelor americane situate în Qatar şi Irak a început şi poartă numele ‘Binecuvântarea victoriei’ ”, a indicat agenţia de presă oficială iraniană IRNA.
La scurt timp, Qatarul a afirmat că îşi rezervă dreptul de a răspunde în mod direct şi în concordanţă cu dreptul internaţional, după ce Iranul a atacat baza militară Al-Udeid, aflată sub comandament american.
Un diplomat occidental a declarat pentru Reuters că de luni după-amiază există o ameninţare iraniană credibilă contra bazei Al-Udeid. Baza aeriană din Qatar este cea mai mare bază militară a SUA din Orientul Mijlociu, găzduind aproximativ 10.000 de soldaţi.
Sursa foto: Theguardian.com