Situaţie umanitară „extrem de alarmantă” în Donbas – ONU

Situaţia umanitară din Ucraina, după aproape patru luni de invazie rusă, este ''extrem de alarmantă'', a semnalat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite, în timp ce luptele dintre armata ucraineană şi cea rusă continuă să facă ravagii în estul ţării, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 17 iun. 2022, 11:24
Situaţie umanitară

”Situaţia umanitară pe întreg teritoriul Ucrainei, în special în estul Donbas, este extrem de alarmantă şi continuă să se deterioreze rapid”, afirmă Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (Ocha), într-un comunicat.

Potrivit Ocha, situaţia este „deosebit de îngrijorătoare” în Severodoneţk şi în jurul acestuia, ultimul punct de rezistenţă ucraineană din regiunea Lugansk, care se află aproape în întregime sub control rusesc.

Accesul la apă potabilă, la alimente şi la electricitate este ”redus”, a precizat Ocha, în principal din cauza luptelor care continuă să se intensifice şi care afectează grav populaţia civilă.

Ocha deplânge faptul că „cele două părţi beligeranţi, în acest stadiu, nu au ajuns încă la un acord pentru a facilita evacuarea civililor sau pentru a permite accesul ajutorului umanitar” în Severodoneţk şi în oraşul vecin Lisiciansk, care se află de mai multe zile sub bombardamente constante.

”În întreaga ţară, zonele rezidenţiale şi infrastructura civilă continuă să fie afectate, ceea ce duce la uciderea şi rănirea mai multor civili”, a precizat agenţia ONU.

În pofida ”dificultăţilor enorme de acces”, ONU şi partenerii săi umanitari ”au ajuns la peste 8,8 milioane de persoane pe teritoriul Ucrainei de la începutul războiului”, a precizat organizaţia.

Potrivit ONU, 4.452 de civili au fost ucişi şi 5.531 au fost răniţi de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie, conform ultimului bilanţ furnizat la 15 iunie. ONU subliniază în mod regulat că „cifra este probabil mult mai mare”.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat evoluția principalilor indicatori economici, demografici și sociali și......
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...
Iranul afirmă că SUA au atacat o centrală nucleară în construcţie
Iranul afirmă că SUA au atacat o centrală nucleară în construcţie
Statele Unite au atacat o centrală nucleară iraniană în construcţie, transmite duminică agenţia de presă de stat ...