Skoda a înregistrat vânzări record în ianuarie

Skoda Auto, divizia din Cehia a grupului auto Volkswagen AG, a anunţat vineri că vânzările în luna ianuarie au crescut cu 10% comparativ cu perioada similară din 2011, la 75.400 vehicule, un record absolut pentru luna ianuarie pentru compania care are o vechime de 117 ani, transmite Dow Jones Newswires.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 20:06

Vânzările record înregistrate de Skoda, unul dintre principalii exportatori ai Cehiei, ar putea sprijini redresarea economiei, care se bazează pe producţia de automobile, componente auto şi electronice.

Pieţele din Europa Occidentală au fost motoarele creşterii vânzărilor Skoda în ianuarie, înregistrând un avans de 11%, la 29.300 unităţi. Şi în China vânzările au urcat cu 1%, la 20.800 unităţi.

Performanţele Skoda ar putea ajuta şi economia Cehiei, datele preliminare privind evoluţia din trimestrul patru urmând să fie publicate în 15 februarie. Analiştii se aşteaptă la o redresare a Produsului Intern Brut al Cehiei, la 0,1% în ultimele trei luni din 2011, faţă de un declin de 0,1% în trimestrul trei din 2011.

Recent, Ministerul ceh de Finanţe şi-a redus estimările privind evoluţia PIB-ului în 2012 până la un avans de 0,2%, de la 1% anterior, avertizând chiar că nu exclude o eventuală recesiune având în vedere criza din zona euro, care cumpără 70% din exporturile Cehiei.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...