Slovacia a inaugurat o conductă prin care Ucraina va primi gaze din UE

Economica.net
02 09. 2014
9947110_45839400

Anul trecut, Rusia a furnizat aproximativ jumătate din gazele naturale consumate de Ucraina însă în data de 16 iunie anul curent grupul rus Gazprom a introdus o schemă de plată în avans pentru gazele naturale livrate Ucrainei ca urmare a unei dispute pe tema datoriilor părţii ucrainene.

Prezent marţi la inaugurarea conductei, premierul slovac, Robert Fico a declarat că livrările de gaze naturale din Slovacia, Ungaria şi Polonia ar putea acoperi necesarul de importuri de gaze naturale pe termen mediu al Ucrainei.

‘Dacă vom pune la punct trei puncte de livrare în sistem invers atunci vom putea ajunge la o capacitate de transport de 25 de miliarde metri cubi pe terme mediu ceea ce ar putea constitui o soluţie pentru necesităţile actuale ale Ucrainei‘, a declarat Robert Fico.

Conducta inaugurată marţi, o conductă existentă deja, dar care nu mai era folosită şi care a fost modernizată, face legătura între oraşul Vojany din estul Slovaciei şi oraşul Uzhgorod din vestul Ucrainei şi poate transporta până la 10 miliarde de metri cubi pe an.

Eustream, compania care operează reţeaua de gazoducte din Slovacia, a estimat că va transporta marţi o cantitate de 22,4 milioane metri cubi de gaze prin noua conductă în timp ce Ministerul slovac al Economiei a estimat că conducta este gata să funcţioneze la capacitate maximă.

Problema Ucrainei este că reţeaua de conducte din Europa continentală a fost construită din Est spre Vest, pentru a putea importa gaze din Rusia. Rusia este responsabilă pentru o treime din consumul UE de petrol, cărbune şi gaze naturale. În schimb, Rusia primeşte 250 de miliarde de dolari pe an, adică aproximativ două treimi din veniturile guvernamentale. Anul trecut, grupul rus Gazprom a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi, din care jumătate a ajuns în Europa via Ucraina.

Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, a declarat, săptămâna trecută, că executivul comunitar pregăteşte o analiză pentru summitul UE din octombrie, cu privire la consecinţele care ar putea apărea în cel mai rău caz posibil, respectiv o întrerupere totală a livrărilor de gaz din Rusia.