Slovacia nu se mai opune reînnoirii sancţiunilor UE împotriva unor entități ruse

Slovacia a renunţat, în ultimul moment, să se opună reînnoirii sancţiunilor Uniunii Europene împotriva a aproximativ 2.500 de oligarhi şi entităţi ruse.
AGERPRES - D, 15 mart. 2026, 07:17
Slovacia nu se mai opune reînnoirii sancţiunilor UE împotriva unor entități ruse

UE a lansat pe 14 martie procedura scrisă ce permite această reînnoire, cu o zi înainte de expirarea termenului reînnoirii, a precizat un responsabil european.

Sancţiunile individuale impuse Rusiei după invadarea Ucrainei pe 24 februarie 2022 trebuie reînnoite la fiecare şase luni cu unanimitatea celor 27 de state membre. Acestea ar fi fost anulate dacă nu ar fi fost reînnoite înainte de duminică.

Conform unor surse diplomatice, citate de AFP, Slovacia a cerut ca două nume să fie şterse de pe lista acestor personalităţi şi entităţi sancţionate. Este vorba de Alişer Usmanov, miliardar rus, şi de Mihail Fridman, unul dintre fondatorii grupului financiar Alfa. În caz contrar, Bratislava a ameninţat că se va opune prelungirii acestor sancţiuni.

Slovacia a decis în cele din urmă să renunţe la această cerinţă, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică.

Ungaria şi Slovacia, apropiate de Moscova, au mai ameninţat în trecut că nu vor reînnoi aceste sancţiuni, cerând retragerea unor anumite personalităţi sau entităţi de pe listă, dar de fiecare dată s-a ajuns la un acord, chiar dacă pe ultima sută de metri.

Aproximativ 2.500 de persoane şi entităţi ruse, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, sunt vizate de aceste sancţiuni ce prevăd îngheţarea activelor în UE şi interdicţia de a călători pe teritoriul UE.

Ungaria continuă însă să blocheze lansarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro în favoarea Ucrainei atât timp cât livrările de petrol rusesc – de care beneficiază împreună cu Slovacia – nu vor fi reluate.

Ungaria blochează, de asemenea, din aceleaşi motive, adoptarea de noi sancţiuni economice împotriva Moscovei.

Te-ar mai putea interesa și
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta va include inițial două versiuni cu tracțiune integrală, de 374 CP și......
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Uniunea Europeană și China au ajuns la un „acord de principiu” menit să tempereze exporturile de vehicule hibride ...
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare ...
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Record trist pentru România și pentru Petrom – producția de petrol și gaze a scăzut sub un prag istoric
Pentru prima dată în istoria Petrom, producția de petrol și gaze a companiei scăzut sub pragul de 100.000 de barili ...