Slovacia se pregăteşte să primească pe teritoriul său militari NATO

01 03. 2022
bratislava_20056900

Ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a declarat sâmbătă că trupe germane şi olandeze vor face parte din contingentul desfăşurat, precum şi un sistem de apărare aeriană Patriot. „Slovacia se simte ameninţată”, a declarat Nad.

Însă această desfăşurare trebuie mai întâi să fie aprobată de guvern şi parlament. Problema trupelor străine este una controversată în Slovacia, ţară cu 5,4 milioane de locuitori, membră a UE şi NATO, scrie Agerpres.

Un responsabil al Ministerului Apărării a declarat luni sub acoperirea anonimatului că aprobarea de către guvern va avea loc „foarte curând”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Martina Koval Kakascikova, a declarat că trupe ale altor ţări ar putea fi de asemenea desfăşurate în Slovacia, precizând că „negocieri sunt în curs cu mai multe ţări”.

Slovacia a primit până acum peste 30.000 de refugiaţi din Ucraina, după ce Rusia şi-a început invazia joi.