Slovacia vrea să ajungă la un acord cu privire la gazele ruseşti până marţi

Slovacia intenţionează să ajungă, până marţi, la o soluţie cu privire la obţinerea de garanţii faţă de impactul preconizatei opriri importurilor de gaze naturale din Rusia, una din condiţiile impuse de autorităţile de la Bratislava pentru a sprijini cel de al 18-lea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Moscovei, a declarat sâmbătă premierul slovac, Robert Fico, transmite Bloomberg, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 13 iul. 2025, 11:19
Slovacia vrea să ajungă la un acord cu privire la gazele ruseşti până marţi

Robert Fico a spus că a discutat, sâmbătă dimineaţa, acest subiect cu cancelarul german, Friedrich Merz, şi a descris discuţiile drept „extrem de dificile”, scrie Agerpres.

Slovacia a blocat adoptarea celui mai recent pachet de sancţiuni propus de UE împotriva Rusiei, insistând ca, în prealabil, Comisia Europeană să furnizeze garanţii care să contracareze potenţialul impact negativ al unei propuneri separate vizând încetarea importurilor de gaze ruseşti, din 2028.

„Vrem să rezolvăm acest dosar până marţi, pentru că tensiunile sunt în creştere din toate părţile”, a spus Robert Fico la o întâlnire cu jurnaliştii organizată la Bratislava, la care şi-a reiterat opoziţia faţă de ideea eliminării complete a gazelor ruseşti. Premierul slovac a avertizat că o astfel de măsură va majora preţurile la energie şi va afecta competitivitatea Slovaciei.

Miniştrii Afacerilor Externe din ţările membre UE urmează să se reunească marţi şi cu această ocazie ar putea aproba noul pachet de sancţiuni.

Dacă Slovacia nu primeşte garanţiile necesare, Bratislava este pregătită să blocheze în continuare aprobarea sancţiunilor, a spus Fico.

Premierul slovac a lansat un apel către UE să pregătească măsuri destinate să reducă costurile mari ale tranzitului, să acorde sprijin financiar gospodăriilor şi industriei în caz de creştere a preţurilor la energie şi să ofere garanţii legale, în eventualitatea în care Slovacia va fi vizată de o procedură de arbitraj din partea grupului rus Gazprom, din cauza unei posibile încălcări a unui contract cu o valoare de 16 miliarde de euro.

Slovacia are un contract de aprovizionare pe termen lung cu gaze încheiat cu Gazprom, contract care expiră în 2034. Ţara din Europa de Est continuă să primească gaze ruseşti, via conducta TurkStream şi Ungaria. În condiţiile în care tranzitul gazelor naturale ruseşti prin Ucraina este oprit acum, livrările ruseşti reprezintă mai puţin de jumătate din importurile de gaze ale Slovaciei, pe măsură ce ţara cu aproximativ 5,4 milioane de locuitori face eforturi pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu energie.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023......
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...