Slovenia, poziţie comună cu România în cazul bugetului UE. Sprijină aderarea la Schengen în 2013

Ministrul sloven al afacerilor externe, Karl Erjavec, a declarat, joi, după o întâlnire cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, că ţara sa sprijină aceeaşi poziţie ca şi România în cadrul negocierilor de la Bruxelles privind bugetului UE, dar şi aderarea la spaţiul Schengen în 2013.
Economica.net - vin, 23 nov. 2012, 12:33
Slovenia, poziţie comună cu România în cazul bugetului UE. Sprijină aderarea la Schengen în 2013

„Avem poziţii comune în ceea ce priveşte politica de coeziune, colaborăm foarte bine ca membre ale aceluiaşi grup al Prietenilor Coeziunii şi în acest context aş dori să-mi exprim speranţa că preşedinţii noştri vor avea succes în demersurile pe care le întreprind astăzi la Bruxelles. Ambele state depind în mare măsură de alocarea acestor fonduri şi fără o alocare corespunzătoare este greu să ne închipuim că vom avea parte de o dezvoltare corespunzătoare în acest domeniu”, a susţinut Karl Erjavec.

El a precizat că Slovenia sprijină aderarea României la Schengen, „mai ales că criteriile tehnice sunt îndeplinite”, exprimându-şi convingerea că ţara noastră va deveni în curând una dintre ţările acestui spaţiu.

La rândul său, Titus Corlăţean a subliniat necesitatea unui buget corect construit atât pentru politica de coeziune, cât şi pentru domeniul agriculturii.

„Avem poziţii comune în dosare importante aşa cum este discuţia în curs la Consiliul European extraordinar privind necesitatea alocării unui buget corect la capitolul coeziune, facem parte din aceeaşi familie a grupului de Prieteni ai Coeziunii. Avem aceeaşi poziţie, un interes important şi pentru un buget corect în domeniul agriculturii, sprijin pentru continuarea proceselor de lărgire, de extindere în Balcani a Uniunii Europene, dar şi a NATO”, a spus ministrul român de Externe.

De asemenea, el a precizat că România se bucură de prijinul Sloveniei inclusiv în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, cu frontierele maritime şi aeriene în luna martie 2013, dar şi cu frontierele terestre până la finele anului viitor.

Ministrul sloven al afacerilor externe a menţionat că, în virtutea consolidării relaţiilor celor două ţări, preşedintele Sloveniei va efectua anul viitor o vizită în România, iar premierul român va avea o vizită în Slovenia.

Titus Corlăţean a arătat că anul acesta s-au aniversat 20 de ani de relaţii bilaterale cu Slovenia, iar în ultimii zece ani schimburile economice dintre cele două state s-au triplat, ajungând la 600 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Grevă naţională în Germania. Probleme grave în transportul public
Grevă naţională în Germania. Probleme grave în transportul public
Transportul public din Germania se confruntă cu perturbări majore vineri dimineaţa, greva naţională afectând serviciile feroviare şi circulaţia autobuzelor municipale, transmit DPA şi......
BT x McLaren Mastercard – parteneriat extins în 2026
BT x McLaren Mastercard – parteneriat extins în 2026
Banca Transilvania (BT) a anunțat extinderea colaborării cu McLaren Mastercard Formula 1® Team pentru sezonul 2026, urmând ...
Măsuri pentru reducerea riscului de neplată a accizelor şi TVA cu preponderenţă la produsele energetice, pe agenda şedinţei de Guvern de vineri
Măsuri pentru reducerea riscului de neplată a accizelor şi TVA cu preponderenţă la produsele energetice, pe agenda şedinţei ...
Guvernul se reuneşte, vineri, în şedinţă pentru a discuta mai multe acte normative care vizează, printre altele, modificări ...
Marca Chery are deja 30 de dealeri în România și vânzări de peste 1.000 de mașini
Marca Chery are deja 30 de dealeri în România și vânzări de peste 1.000 de mașini
La doar șapte luni de la debutul pe piața din România brandul chinezesc Chery a depășit 30 de dealeri și 1.000 de unități ...