Slovenia va renunța la folosirea cărbunelui până în 2033

14 01. 2022
Termoelektrarna_Šoštanj

Decizia face parte din „Strategia naţională de renunţare la cărbune” şi restructurarea regiunilor Savinjsko-saleska şi Zasavska, în care se produce sau se procesează această materie primă.

Planul prevede închiderea centralei termoelectrice de la Sostanj (foto) şi a minei Velenje, precum şi un proces de restructurare socială şi economică a celor două regiuni carbonifere.

Datorită acestui plan, cele două regiuni vor putea începe să utilizeze resurse din Fondul pentru o Tranziţie Justă, stabilit în cadrul Pactului Verde european al UE, din care Slovenia speră să primească până în 2027 circa 250 milioane de euro.

Centrala de la Sostanj acoperă o treime din energia electrică care se produce în ţară, iar restul provine din centralele hidroelectrice şi cea nucleară de la Krsko.

Slovenia face parte din grupul de ţări, condus de Franţa, care susţine considerarea energiei nucleare drept sursă verde de energie.

Potrivit presei, rentabilitatea centralei de la Sostanj, care deja funcţionează în pierdere şi anul trecut a generat circa 4 milioane tone de dioxid de carbon, va continua să scadă, din cauza costurilor cu drepturile de emisii, şi aceasta ar putea fi forţată să se închisă în 2030.

O serie de ONG-uri consideră că anul 2030 ar trebui să fie termenul limită pentru renunţarea la cărbune.

„O renunţare rapidă la cărbune este cheia pentru a împiedica încălzirea periculoasă a Planetei”, a comentat recent Greenpeace Slovenia.

ONG Focus reaminteşte, la rândul său, că Slovenia este penultima din UE în adoptarea strategiei de tranziţie de la cărbune şi una dintre cele şase ţări care intenţionează să realizeze un astfel de plan după 2030.

Sursa foto: Wikipedia