SNAM vrea să-şi deschidă cel puţin două fabrici de îmbuteliere a apelor minerale

Economica.net
23 05. 2014
apa_minerala_06651800_34033900_49892800

‘Acum, noi doar exploatăm apa şi o dăm spre îmbuteliere companiilor de pe această piaţă. Însă vrem să avem şi noi cel puţin două fabrici de îmbuteliere. Statul are foarte multe obligaţii faţă de spitale, faţă de şcoli şi altele şi ne dorim să acoperim cel puţin o parte din aceste obligaţii ale statului’, a spus Dumitru.

El a subliniat şi faptul că doar 30% din debitul de apă potabilă din România este fructificat, iar restul de 70% se pierde, întrucât nu există suficiente capacităţi de îmbuteliere.

‘Astfel că potenţialul de investiţii pe această piaţă este extraordinar. Pentru o fabrică cu o capacitate de 50.000 de sticle pe zi, investiţia necesară este de 8-10 milioane de euro. Putem să facem aceste investiţii şi pe bani europeni, întrucât am demonstrat că suntem o companie eligibilă pentru accesarea fondurilor europene’, a arătat oficialul SNAM.

Potrivit acestuia, până acum SNAM nu a deţinut nicio fabrică de îmbuteliere întrucât, în urmă cu patru ani, Consiliul Concurenţei a emis un document prin care se arată că societatea care exploatează apele minerale nu poate să le şi îmbutelieze.

‘Însă în legislaţie nu există nicio restricţie de acest gen’, a adăugat Dumitru.

SNAM deţine în acest moment 82 de licenţe, adică 75% din totalul licenţelor la nivel naţionale, din care 68 de exploatare şi restul de explorare.

Societatea a livrat anul trecut aproape un miliard de litri de apă minerală către 25 de companii din domeniu, cele mai mari livrări fiind către Romaqua, Rio Bucovina, Dorna Apemin şi Perla Harghitei.

SNAM a lansat vineri proiectul ‘Investim în voi! Mediul rural – oportunităţi de ocupare’, finanţat din fonduri europene prin POS ‘Dezvoltarea resurselor umane’. Proiectul îşi propune să-i informeze pe 1.000 de tineri şi şomeri din mai multe zone ale ţării pe tema calităţii şi importanţei apei în societate.

‘Măcar un om din fiecare comitate să fie pregătit în acest sens. Din cei 1.000 de oameni, vrem ca cel puţin 130 să fie angajaţi în domeniu’, a mai spus directorul SNAM.