Societatea responsabilă de accidentul feroviar din Canada cere protecţia legilor privind falimentul

Economica.net
08 08. 2013
tren_quebec_85128700

Compania, al cărei tren fără mecanic de locomotivă, format din 72 de vagoane-cisternă, a provocat moartea a 47 de persoane şi a ras centrul orăşelului Lac-Mégantic în urma unei deraieri, pe 6 iulie, a declarat că obligaţiile care decurg din accident depăşesc, în prezent, valoarea activelor sale.

Autorităţile din Quebec au trimis deja de cel puţin două notificări societăţii Montreal, Maine&Atlantic pentru a o obliga să-şi asume costurile operaţiunilor de curăţare şi de decontaminare a zonei de doi kilometri pătraţi devastate de incendiul care a durat aproape două zile.

De la catastrofă, cel mai grav accident din Canada în 15 ani, MMA a fost nevoită să-şi înceteze operaţiunile, traficul devenind imposibil de efectuat între Montreal, Maine (stat din nord-estul Statelor Unite) şi coasta atlantică a Canadei.

În aceste circumstanţe, filiala canadiană a MMA „a solicitat protecţia prevăzută de lege cu privire la aranjamentele cu creditorii unor companii”, adresându-se Curţii Superioare din Quebec, anunţă grupul stabilit la Chicago (nordul Statelor Unite) într-un comunicat.

În Statele Unite, firma „a solicitat în faţa Curţii de Falimente din Maine o cerere de protecţie în virtutea capitolului 11 din «Bankruptcy Code» al acestei ţări”, se mai arată în acest text.

Preşedintele Consiliului de administraţie al MMA şi CEO al companiei-mamă Edward Burkhardt a dat asigurări că grupul va „continua să colaboreze” cu autorităţile din Quebec „atât timp cât va fi necesar”, pentru a curăţa Lac-Mégantic.