Societe Generale s-a asociat într-o companie joint venture cu americanii de la AllianceBernstein, pentru a se putea extinde dincolo de piețele sale tradiționale din Europa

Societe Generale, al treilea mare creditor francez, şi compania americană de gestionare de active AllianceBernstein au lansat oficial societatea lor mixtă pe segmentul "cash equities and equity research", au anunţat marţi cele două instituţii financiare, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 02 apr. 2024, 19:01
Societe Generale s-a asociat într-o companie joint venture cu americanii de la AllianceBernstein, pentru a se putea extinde dincolo de piețele sale tradiționale din Europa

Proiectul a fost iniţiat de directorul general al SocGen, Slawomir Krupa, cu puţin înainte de a prelua conducerea băncii franceze, şi face parte din eforturile instituţiei de a ţine pasul cu competitorii mai mari, cum ar fi BNP Paribas în Franţa şi băncile americane Goldman Sachs şi JP Morgan.

Societe Generale speră că societatea mixtă o va ajuta să obţină mai mulţi clienţi, în special pe segmentul Ofertelor Publice Iniţiale (IPO), şi să se extindă dincolo de pieţele sale de bază din Europa.

Şi rivala BNP Paribas a extins în SUA divizia sa de „equity research”, după ce a achiziţionat compania Exane în 2021.

„Această societate mixtă ilustrează capacitatea Societe Generale de a dezvolta căi inovative pentru a extinde ofertele către clienţi şi pentru a creşte valoarea băncii, în beneficiul investitorilor şi clienţilor, valorificând mai bine sinergiile în cadrul grupului şi sporind sustenabilitatea veniturilor”, a declarat Krupa.

Societatea mixtă se va numi Bernstein, va avea peste 750 se angajaţi şi două entităţi juridice separate, una cu sediul în New York pentru regiunea America şi alta în Londra pentru Europa şi Asia. Robert van Brugge, care anterior a condus divizia de cercetare a AllianceBernstein, a fost numit director general al Bernstein, iar Stephane Loiseau, şeful diviziei SocGen de „cash equities”, devine adjunctul lui.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...