Socol: România este, în prezent, securizată din punct de vedere financiar

Economica.net
16 12. 2014
cristian_socol_29118100_58753800

‘Într-un context regional incert, instabil, România va manifesta în continuare prudenţă din punct de vedere macroeconomic. În prezent, România este securizată din punct de vedere financiar (are buffere în Trezorerie ce acoperă mai mult de 6 luni din necesarul curent de finanţare –  peste 4 luni cât este pragul de confort, iar rezervele internaţionale totale ale BNR sunt duble faţă de datoria externă pe termen scurt). Deşi pare ciudat, nu trebuie să ne ferim să spunem că România împrumută astăzi UE cu credibilitate, reputaţia ţării noastre fiind argumentată în plus prin Macroeconomia lui 1% (România are deficit bugetar mic de 1,8% din PIB pe cash la anul, deficit structural de 1% din PIB la anul, are un deficit de cont curent mic 1%, deci nu mai suntem dependenţi de capitalurile externe, şi o inflaţie  de 1,3%)’, a explicat Cristian Socol.

Potrivit acestuia, România îndeplineşte toate criteriile de convergenţă nominală privind aderarea la zona euro, are a treia cea mai mică datorie publică în PIB din UE şi cea mai mare creştere economică în trimestrul al treilea din 2014 dintre ţările UE.

Cristian Socol a semnalat că, în ultima perioadă s-au înteţit semnalele creşterii incertitudinii pe pieţele financiare internaţionale, iar principalele zone economice ale lumii dau semne de recuperare lentă (SUA), încetinire a creşterii economice (China), posibilă reintrare în recesiune (zona euro) sau prăbuşire a economiei (Rusia şi Ucraina).

‘Contextul global este unul îngrijorător din punct de vedere macroeconomic, existând semnale ce pot readuce în discuţie pe termen mediu manifestarea aşa numitei ‘furtuni perfecte’. Economia SUA dă semne de revigorare lentă (cu cea mai bună rată de creştere a producţiei industriale din ultimii 4 ani), zona euro riscă să reintre în recesiune (estimările de creştere economică reducându-se puternic, datoriile publice cresc în continuare, deficitele bugetare sunt mari ş.a.), iar economia Chinei are o performanţă din ce în ce mai mică, pentru prima dată după 15 ani autorităţile fiind nevoite să ducă estimarea de creştere în jos (în jurul a 7%, trimestrul 2 din 2014 arătând cea mai scăzută rată de creştere economică din ultimii 5 ani)’, a afirmat Cristian Socol.

El a adăugat că, ‘lângă noi, economia Rusiei se prăbuşeşte’ pe fondul sancţiunilor impuse şi a ieftinirii puternice a barilului de petrol (rubla a pierdut 50% faţă de dolar în ultimul an, Banca Rusiei anunţând luni seară creşterea ratei dobânzii de referinţă de la 10,5% la 17% pentru a stopa ieşirile de capital, autorităţile solicită ministerelor să reducă cheltuielile cu 10-15% s.a.).

‘Economia Ucrainei are nevoie de finanţare imediată de 15 miliarde dolari pe care nimeni nu se încumetă să o dea, dat fiind fondul scăderii economice a acestei ţări de 7%’, a mai spus Socol.