Şoferi şi paznici de la STB, acuzaţi că furau motorină din autobuzele staţionate în Autobaza Ferentari (surse)

28 10. 2026
stb troleu1

Conform surselor, cei 10 suspecţi au fost conduşi la audieri, la sediul Poliţiei în Calea Şerban Vodă.

„Astăzi, 28 octombrie 2026, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, cu sprijinul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară şi 10 mandate de aducere, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, emise pe numele a zece persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt şi complicitate la furt. Ancheta penală a fost declanşată la data de 27 august 2026, când poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au fost sesizaţi cu privire la furtul unor cantităţi considerabile de carburant, în dauna unei societăţi de transport din Capitală”, informează Poliţia Capitalei într-un comunicat de presă.

Astfel, din datele anchetei rezultă că, în perioada 23 iunie – 30 septembrie 2026, mai mulţi conducători auto, salariaţi ai STB, ar fi sustras, în timpul nopţii şi în timpul programului de lucru, combustibil din rezervoarele autobuzelor aparţinând firmei.

Unul dintre şoferi ar fi beneficiat de sprijinul a doi agenţi de pază.