Şoferii din Ungaria trec graniţa în România pentru a face plinul în benzinăriile din România. Preţurile au explodat după ce Guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul şi a majorat acciza

Preţul carburanţilor a explodat în Ungaria, după ce guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul de preţ în luna decembrie şi a majorat accizele la combustibili, astfel că mulţi automobilişti ungari au început să treacă graniţa în Slovacia sau România pentru a face plinul la preţuri mai mici, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 24 ian. 2023, 15:17
Şoferii din Ungaria trec graniţa în România pentru a face plinul în benzinăriile din România. Preţurile au explodat după ce Guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul şi a majorat acciza

În timp ce la o benzinărie MOL din oraşul ungar Esztergom litrul de motorină costa zilele trecute 690 de forinţi (1,90 dolari), peste Dunăre, în oraşul slovac Sturovo litrul de motorină costa 1,619 euro, sau 1,76 dolari. Diferenţa de preţ este mai mică la benzină, scrie Agerpres.

„Am mers prin Slovacia de sărbători şi când am făcut plinul am constatat cât de ieftin este acolo”, spune Tibor Toth, care a traversat podul care face legătura între oraşele Esztergom şi Sturovo pentru a alimenta cu carburant. „Trebuie doar să trecem podul şi am ajuns, aşa că evident vom veni mai des pentru asta”, adaugă Tibor Toth.

Reales pentru al patrulea mandat consecutiv, în luna aprilie 2022, premierul ungar Viktor Orban se confruntă în prezent cu cele mai dure provocări economice de până acum, în condiţiile în care inflaţia a trecut de 24% iar economia ungară se îndreaptă spre o stagnare în acest an. La începutul lunii decembrie 2022, guvernul lui Viktor Orban a fost nevoit să elimine măsura de plafonare a preţului de comercializare a carburanţilor, pe fondul unei penurii grave de combustibili. În acelaşi timp, executivul de la Budapesta a majorat accizele pe carburanţi şi a impus noi taxe vizând profiturile realizate de grupul petrolier ungar MOL din rafinarea ţiţeiului rusesc.

Tamas Pletser, analist la Erste Investment susţine că preţurile la carburanţi în Ungaria erau mai mari decât în alte părţi din regiune şi din cauza taxelor mai mari dar şi pentru că plafonarea a distorsionat modul de funcţionare a pieţei carburanţilor, eliminând competiţia. Din cauza preţului redus de comercializare, anul trecut firmele din Ungaria au încetat să mai importe combustibili, ceea ce a agravat deficitul, şi multe benzinării de talie redusă au fost forţate să înceteze activitatea din cauza acumulării pierderilor.

„Pe ansamblu, au majorat taxele cu aproximativ 70-80 de forinţi pe litru, astfel că preţurile din Ungaria le-au depăşit pe cele din ţările vecine”, spune Tamas Pletser.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj că medicina de calitate nu......
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Donald Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istoria mondială”, un acord deloc surprinzător cu Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a anunţat încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia ...