Şoferii Uber au o opţiune care le permite să ia clienţi doar dacă merg în direcţia dorită de ei

Începând de luna aceasta, șoferii parteneri Uber din București pot folosi opțiunea Destinații predefinite, precizează Uber printr-un comunicat de presă. Aceasta le permite să introducă în aplicația de partener Uber o adresă anume, după care vor primi doar curse de la pasageri care se îndreaptă în aceeași direcție.
Economica.net - J, 09 feb. 2017, 14:24
Şoferii Uber au o opţiune care le permite să ia clienţi doar dacă merg în direcţia dorită de ei

Partenerii își pot seta până la două destinații în fiecare zi și pot primi una sau mai multe curse în drumul lor. Aplicația Uber îi va conecta doar cu acei pasageri din apropiere care merg în aceeși direcție, atât timp cât nu îi abate de la ruta lor cu mai mult de 1,5 kilometri. Până în momentul de față, opțiunea a fost testată de 50% dintre partenerii din București, urmând să fie disponibilă tuturor începând cu 14 februarie, conform Uber.

Comunicatul arată că, la 15 zile de la implementare, 62% dintre partenerii care au opțiunea o folosesc deja, iar 61% dintre aceștia o folosesc recurent, că, în medie, partenerii acceptă 2-3 comenzi înainte de a ajunge la destinație, şi că 20 este numărul cel mai mare de curse făcute de un partener din București folosind noua opțiune.

„Cu destinațiile predefinite, Uber nu mai este doar o aplicație prin care îți împarți mașina și costurile aferente în timpul tău liber. Acum, cu Uber, poți împărți și o destinație. Practic, oricine care merge cu mașina către birou și înapoi acasă poate lua în drumul său o persoană care merge în aceeasi direcție. Am putut să lansăm această funcționalitate cu succes pentru că, după aproape doi ani, Uber este un serviciu folosit constant de zeci de mii de utilizatori, la toate orele din zi și din noapte, în toate zonele din oraș. Astfel, aplicația poate conecta eficient oameni care merg în aceeași direcție. Asta înseamnă mai mulți oameni în mai multe mașini și, în timp, un București semnificativ mai liber” a spus Nicoleta Schroeder, General Manager Uber Romania.

Noua funcționalitate a fost implementată la sugestia partenerilor din mai multe țări, pentru a putea valorifica și momentele în care folosesc mașina în interes personal. La nivel global, 55% dintre șoferii parteneri Uber consideră ca este o opțiune utilă, care îi ajută să își valorifice timpul și mașina la maximum, susţine Uber.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale care nu pot fi ignorate, subliniind că susţine deciziile fezabile economic......
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin din București
MR.DIY, unul dintre cei mai mari lanțuri asiatice de magazine cu produse ieftine pentru casă, a deschis primul său magazin ...
MR.DIY, unul dintre cei mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din ...
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de kilometri
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de ...
Au început lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa a ...
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru ...