Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul din Ungaria a fost arestat

Şoferul român al TIR-ului care a provocat accidentul din sudul Ungariei a fost plasat în stare de arest, deşi rămâne internat, a anunţat poliţia ungară.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 16:04

Poliţia din Csongrad a comunicat că şoferul TIR-ului, un român în vârstă de 31 de ani, a fost plasat în stare de arest, deşi rămâne în spital, potrivit Mediafax. Poliţia a iniţiat cercetarea penală a acestuia.

15 persoane au murit, inclusiv trei copii, când un microbuz românesc a fost lovit frontal de un autotren, pe autostrada M43, în apropiere de Szeged, în sudul Ungariei, în noaptea de duminică spre luni.

Autotrenul, care transporta lemn din Arad către Germania, a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, a rupt bara care desparte cele două sensuri de mers, s-a răsturnat şi a intrat în coliziune frontală cu microbuzul care venea din sens opus, a declarat pentru MTI un purtător de cuvânt al poliţiei din Csongrad.

Microbuzul, cu o capacitate de 15 persoane, efectua o cursă din Valencia (Spania) spre Bucureşti, a precizat Szabolcs Szenti.

TIR-ul implicat în accident este deţinut de o firmă de transport din municipiul Arad, ai cărei patroni sunt un fost poliţist de frontieră condamnat pentru ucidere din culpă şi mama acestuia. Şoferul care a provocat accidentul se numeşte Ovidiu Munteanu şi lucra la firma din Arad de trei ani. El a fost grav rănit în urma accidentului.

Te-ar mai putea interesa și
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între orele 17:30 şi 22:00....
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie ...
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare ...
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...