Sofia îşi confirmă angajamentul pe lângă Moscova în ce priveşte proiectul gazoductului South Stream

Economica.net
07 06. 2013
gazoduct_53596000_00988800

Ministrul bulgar al economiei şi energiei, Dragomir Stoinev, a relevat ”importanţa excepţională a proiectului South Stream”, subliniind ”necesitatea de a ţine seama de legislaţia europeană” în momentul realizării sale, potrivit unui comunicat al ministerului respectiv.

Uniunea Europeană cere accesul garantat al unor terţe ţări la gazoducte care traversează teritoriul său, ceea ce Moscova n-a acceptat până în prezent.

Ministrul-adjunct rus al energiei, Anatoli Ianovski, a evocat la rândul său ”interesul Uniunii Europene în ce priveşte realizarea South Stream, în vederea diversificării livrărilor de gaze în Europa”, se precizează în comunicat.

South Stream, proiect susţinut de Rusia, cu participare italiană, franceză şi germană, ar urma să transporte gaz rusesc ocolind Ucraina, începând de la sfârşitul lui 2015. El este la concurenţă cu alte proiecte de gazoduct în sudul Europei, îndeosebi Nabucco, susţinut de Uniunea Europeană.

Printre altele, ministrul bulgar a admis că Bulgaria şi-ar putea ”actualiza analiza financiară” a proiectului bulgaro-rus privind construirea unei noi centrale nucleare la Belene /nord/.

Fostul guvern conservator a renunţat la acest proiect, pe care-l considera prea scump /peste 10 miliarde de euro, potrivit Sofiei/, în timp ce socialiştii, care susţin guvernul de experţi aflat în prezent în funcţie, au insistat asupra construirii obiectivului de la Belene.

Noul premier bulgar, Plamen Oreşarski, se teme că Bulgaria ar putea pierde un arbitraj pe lângă Camera internaţională de comerţ de la Paris, cerut de Rusia, care solicită compensaţii de un miliard de euro.

Vicepreşedintele societăţii ruse Atomstroiexport estima miercuri că s-ar putea ca arbitrajul să fie ”anulat, dacă Bulgaria ia decizii practice şi concrete”.