Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 0,7%, în august

Economica.net
25 09. 2017
bani_7694578_45179700

Potrivit sursei citate, creditul în lei s-a majorat cu 1,3% (1,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,3% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,0%). La 31 august 2017, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,5% (5,3% în termeni reali) faţă de 31 august 2016, pe seama majorării cu 16,4% a componentei în lei (15,0% în termeni reali) şi a diminuării cu 5,9% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8,7%).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna august 2017 cu 1,3% faţă de luna iulie 2017, până la 96,943 miliarde de lei. La 31 august 2017, creditul guvernamental a crescut cu 11,8% (10,5% în termeni reali) faţă de 31 august 2016.

Conform BNR, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii august 2017 un sold de 330,294 miliarde de lei. Faţă de luna iulie 2017 aceasta a crescut cu 1,7% (1,9% în termeni reali), iar în raport cu august 2016 masa monetară s-a majorat cu 11,7% (10,4% în termeni reali).