Oficiali Prima Casă: Încheiaţi antecontractele de vânzare-cumpărare pe un termen de minimum 30 zile! Record de solicitări

Solicitările de garantare pentru accesarea unui credit de achiziţie a unei locuinţe prin programul Prima Casă au crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), care le recomandă cumpărătorilor să încheie antecontracte pe un termen de cel puţin 30 de zile. 
Andrada Ghira - mar, 21 apr. 2015, 11:44
Oficiali Prima Casă:  Încheiaţi antecontractele de vânzare-cumpărare pe un termen de minimum 30 zile! Record de solicitări

FNGCIMM a acordat de la începutul acestui an aproape 6.800 garanții, cu o valoare de 555 milioane lei, ce au susținut credite în valoare de 1.110 milioane lei. Valoarea medie a finanţării accesate fiind de aproximativ 165 mii lei, se arată într-un comunicat de presă al Fondului. 

Ritmul mediu al solicitărilor de garantare primite, în ultima perioadă, de către fond este de 220 de solicitări pe zi, față de 120 de solicitări pe zi, cât se înregistrau în aceeași perioadă a anului trecut.

„Programul Prima Casă nu a fost niciodată mai accesat, iar acest lucru reprezintă o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi semnificative pentru a analiza și aproba un volum de solicitări cu mult mai mare.
Având în vedere volumul mare de solicitări de garantare pe care FNGCIMM le procesează în această perioadă, recomandăm potenţialilor noştri clienţi să încheie antecontractele de vânzare-cumpărare pe un termen de minim 30 zile”, se mai arată în comunicatul de presă. 

Reprezentanţii Fondului spun că angajaţii depun eforturi considerabile pentru a accelera ritmul de acordare, pentru a asigura un flux simplu și rapid. O treime din dosarele primite de către FOnd sunt incomplete sau incorect întocmite.

„Circa 30% din dosarele primite de către FNGCIMM obligă personalul fondului să revină în medie de 3 ori pe aceleași solicitare, acţiune ce are efect direct asupra operativității si dinamicii procesului de acordare a garanţiilor”, se mai arată în comunicat.

Ce documente îţi trebuie pentru Prima Casă

Documentele standard, obligatorii conform legii, care trebuie să însoţească solicitarea de garantare, sunt:

– Extras de carte funciara – în original
– Declarație pe propria răspundere ( la data solicitării creditului nu deține în proprietate exclusivă sau impreună cu soțul ori soția nicio locuință indiferent de modul și de momentul în care a fost dobandită) – în original
– Solicitare de Garantare – în original
-Antecontract de Vânzare-Cumpărare – conform cu originalul
-Certificat Energetic – conform cu originalul
-CI- conform cu originalul

Băncile partenere Programului Prima Casă sunt: BCR, BRD, CEC Bank,  Alpha Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Tiriac Bank, Bancpost, Piraeus Bank Romania, CREDITCOOP, Banca Millennium SA, Banca Românească, Banca Transilvania, Credit Agricole Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank, Bank Leumi Romania, Romanian International Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

De la lansarea programului în iunie 2009, Fondul a acordat aproape 139.000 de garanții, în valoare de circa 11,6 miliarde lei, pentru credite accesate în valoare de circa 23 miliarde lei. 

Te-ar mai putea interesa și
Banca rusească de stat VTB dă vină pe sancţiuni pentru pierderile înregistrate în 2022
Banca rusească de stat VTB dă vină pe sancţiuni pentru pierderile înregistrate în 2022
Andrei Kostin, directorul general de la VTB, a dat marţi vina pe sancţiunile internaţionale pentru totalitatea pierderilor înregistrate anul trecut de a doua mare bancă din Rusia, o rară......
Opt state UE cer măsuri suplimentare de protecţie a frontierelor externe
Opt state UE cer măsuri suplimentare de protecţie a frontierelor externe
 Opt state membre ale Uniunii Europene (Austria, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Malta, Slovacia) cer, înaintea ...
Rusia a trimis întăriri pentru trupele sale în estul Ucrainei în vederea lansării unei noi ofensive
Rusia a trimis întăriri pentru trupele sale în estul Ucrainei în vederea lansării unei noi ofensive
Rusia a trimis întăriri în estul Ucrainei înainte de o posibilă nouă ofensivă, a declarat un guvernator ucrainean, ...
Compania chineză Baidu îşi lansează propriul robot conversaţional pentru a concura cu ChatGPT
Compania chineză Baidu îşi lansează propriul robot conversaţional pentru a concura cu ChatGPT
Compania chineză Baidu, considerată un gigant în domeniul internetului, a anunţat marţi lansarea în faza de teste a ...