Soluții pentru combaterea secetei. România va „face” ploaie cu balonul, avionul și generatoare terestre

Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor testează, în vederea omologării, trei sisteme inovative prin care se poate produce ploaie. Unul dintre ele poate fi folosit și de fermieri, sub îndrumarea specialiștilor Autorității.
Alina Stanciu - joi, 13 apr. 2023, 22:08
Soluții pentru combaterea secetei. România va

România ar putea folosi baloanele cu heliu, generatoare terestre și avioane speciale pentru a crește precipitațiile în contextul în care seceta devine un fenomen tot mai răspândit. Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, a început să testeze, în vederea omologării, și aceste sisteme, în afară de rachetele antigrindină care pot fi folosite și pentru creșterea precipitațiilor.

Astfel, se folosesc avioane „care aduc ploaia”  începând cu 2019, când specialiștii MADR împreună cu aviația română au făcut primele experimente în Bărăgan. Acestea au continuat în 2021 tot în Bărăgan, iar în 2022 au fost folosite în Moldova, Muntenia, Banat (zona Arad), Satu-Mare, Tulcea.

„România nu are astfel de avioane în momentul de față. Am lucrat cu avioane din Grecia și Bulgaria, urmare a unor contracte de colaborare pe care le-am încheiat. Bulgaria, spre exemplu, are astfel de avioane de acum doi ani”, a declarat pentru Economica Gheorghe Căunei, directorul Autorității Pentru Administrarea Sistemului Național Antigridină și de Creștere a Precipitațiilor.

Potrivit acestuia, având în vedere prevederile legislației în vigoare (Legea 173/2008 și HG 601/ 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Administraţiei Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor) și urmare a rezultatelor bune obținute în urma folosirii experimentale a acestei metode, România va achiziționa opt astfel de aeronave pe care se montează cartușe pirotehnice fumigene și ejectabile, pe aripi și pe burtă. În cartușe se introduce de cele mai multe ori iodură de argint sau sare, care, odată ajunsă în nori, produce aerosoli. Rezultă fenomenul de condesare, astfel că începe să plouă. Banii necesari vor proveni, cel mai probabil, din fonduri UE, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Rezultatele obținute au fost foarte bune: între 5 și 30 de litri/mp”, mai explică directorul.

Ploaia care vine din balon

De anul trecut, MADR testează și tehnologia baloanelor cu heliu, primele teste făcându-se la Cotnari, unde au fost folosite 5 instalații aduse din Franța. Acest sistem de producere a ploii presupune montarea unei stații de lansare automatizată care are capacitatea de a lansa șase baloane cu heliu, unul după altul. Baloanele au o componentă pirotehnică cu iodură de argint sau sare care se eliberează în nori, producând aerosoli.

„Folosind aceste baloane, ploaia apare la o distanță de 5-10 km de locul lansării, iar cantitatea de apă produsă este între intre 5 și 20 de litri pe mp, în funcție de gradul de încărcare a atmosferei. Vrem să folosim baloanele cu heliu și anul acesta. D0rim să achiziționăm instalații de lansare cu heliu și suntem în curs de analiză a locurilor unde le vom monta”, ne-a mai declarat Căunei.

Baloanele se ansamblează în Franța, iar componenta pirotehnică în Germania.

Generatoarele terestre pot fi folosite de fermieri

Nu în ultimul rând, o altă metodă de producere a ploii pe care ministerul o testează din octombrie 2022 este cea cu generatoare terestre, care funcționează tot cu iodură de argint pe aceleași principii descrise mai sus.

„Anul trecut, în noiembrie, am folosit generatoare terestre manuale în Vrancea cu rezultate foarte bune, iar anul acesta am vrea să cumpărpm 500 de generatoare automate, care pot fi comandate de la distanță, prin telefon. Însă trebuie omologate, iar acum suntem în faza proiectelor de mică amploare în vederea omologării”, mai spune managerul  Autorității Pentru Administrarea Sistemului Național Antigridină și de Creștere a Precipitațiilor.

Avantajul acestor generatoare este că pot fi folosite și de fermieri, sub îndrumarea specialiștilor MADR. „Fermierii pot cumpăra generatoare terestre sub coordonarea și îndrumarea noastră”, mai spune managerul potrivit căruia Autoritatea lucrează și la alt tip de rachetă antigrindină care va putea fi folosită ăntr-o mai mare măsură pentru creșterea precipitațiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Romeo Ghica, Hercesa: Cea mai mare parte a cererii este pentru apartamentele care se încadrează în plafonul de TVA de 9%
Romeo Ghica, Hercesa: Cea mai mare parte a cererii este pentru apartamentele care se încadrează în plafonul de TVA de 9%
Dezvoltatorul imobiliar Hercesa România demarează lucrările de construcție la cel de-al doilea bloc de apartamente din proiectul Stellaris de lângă stadionul Steaua. Peste 80% din apartamentele......
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI își propune să capitalizeze pe oportunitățile din programele PNRR și AFM, punând accent pe soluțiile ...
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până ...
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Constructorul american de automobile electrice Tesla a anunţat, marţi seara, că va introduce noi modele la începutul ...