Şomajul în rândul tinerilor se menţine ridicat, la peste 30%. Rata şomajului s-a menţinut la 6,4%, în august – date INS
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/12/tineri-6584934875849.jpg)
Rata şomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbaţi, valorile fiind 6,5% în cazul persoanelor de sex feminin şi 6,3% în cazul persoanelor de sex masculin, scrie Agerpres.
Potrivit INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 30,8%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2026.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august a anului 2026 a fost de 523.400 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (526.800 persoane) şi în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (494.800 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,2% pentru luna august 2026 (5,1% în cazul bărbaţilor şi 5,3% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 76,5% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2026.