Șomajul în SUA a ajuns la 4,2% în luna septembrie

Economia americană a redus neaşteptat numărul locurilor de muncă create în septembrie, în timp ce rata şomajului a urcat la 4,2%, reducând şansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 02 oct. 2026, 16:34
Șomajul în SUA a ajuns la 4,2% în luna septembrie

Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani a crescut cu 29.000, în timp ce datele pentru august au fost revizuite în scădere, indicând 133.000 de slujbe înfiinţate.

Economiştii se aşteptau la 90.000 de noi locuri de muncă în septembrie, după creşterea de 162.000 raportată iniţial în august. Aceştia au avertizat că efectele conflictului Iran, inclusiv preţurile ridicate la energiei şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, vor afecta piaţa muncii în 2026 şi 2027.

Câştigurile medii au crescut în ritm anual cu doar 3% în septembrie, cel mai redus ritm de creştere începând din mai 2021.

Piaţa muncii, împreună cu inflaţia, este una dintre cele două priorităţi ale Fed, care monitorizează evoluţia acestora pentru a-şi stabili politica monetară.

Luna aceasta, Fed a majorat dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, până la intervalul 3,75% – 4%, pentru prima dată din 2023. Şansele unei noi majorări a dobânzii s-au diminuat, după ce marţi preşedintele Fed din New York, John Williams, a declarat că nu există „nicio urgenţă” pentru a lua măsuri suplimentare.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Prima reacție oficială despre tranzacția cu AnimaWings: BT Asset Management nu a mai intrat în acționariatul companiei
Prima reacție oficială despre tranzacția cu AnimaWings: BT Asset Management nu a mai intrat în acționariatul companiei
BT Asset Management nu a mai intrat în acționariatul Animawings, a anunțat compania. ...
Un nou ajutor pentru Ucraina – Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale Ucrainei
Un nou ajutor pentru Ucraina – Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de ...
Comisia Europeană (CE) a deblocat vineri 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare şi pentru a ...
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. Rezolv Energy a pus în funcțiune 192 MW în Buzău, prima fază a parcului VIFOR
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. Rezolv Energy a pus în funcțiune 192 MW în Buzău, ...
Rezolv Energy, companie susținută de Actis și Mubadala, a pus în funcțiune Etapa 1 a parcului eolian VIFOR, în județul ...
Armată de drone în Germania. Şeful armatei anunţă că viitorul regiment format exclusiv din drone va fi pe deplin operaţional în 2029
Armată de drone în Germania. Şeful armatei anunţă că viitorul regiment format exclusiv din drone va fi pe deplin operaţional ...
Viitorul regiment de drone al armatei germane va fi pe deplin operaţional până în 2029, a declarat vineri şeful armatei, ...