Șomajul în SUA a ajuns la 4,2% în luna septembrie

02 10. 2026
Muncitori SUA

Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani a crescut cu 29.000, în timp ce datele pentru august au fost revizuite în scădere, indicând 133.000 de slujbe înfiinţate.

Economiştii se aşteptau la 90.000 de noi locuri de muncă în septembrie, după creşterea de 162.000 raportată iniţial în august. Aceştia au avertizat că efectele conflictului Iran, inclusiv preţurile ridicate la energiei şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, vor afecta piaţa muncii în 2026 şi 2027.

Câştigurile medii au crescut în ritm anual cu doar 3% în septembrie, cel mai redus ritm de creştere începând din mai 2021.

Piaţa muncii, împreună cu inflaţia, este una dintre cele două priorităţi ale Fed, care monitorizează evoluţia acestora pentru a-şi stabili politica monetară.

Luna aceasta, Fed a majorat dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, până la intervalul 3,75% – 4%, pentru prima dată din 2023. Şansele unei noi majorări a dobânzii s-au diminuat, după ce marţi preşedintele Fed din New York, John Williams, a declarat că nu există „nicio urgenţă” pentru a lua măsuri suplimentare.

Sursa foto: Flickr