SONDAJ CSCI: Românii nu cred în noul premier Mihai Răzvan Ungureanu

Nici bine nu a intrat în pâine noul guvern condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, că românilor nu le este pe plac nici acesta. Un sondaj de opinie, realizat cu ocazia învestirii noului Guvern, arată că majoritatea românilor este reticentă şi faţă de acest nou Executiv.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 17:16

La întrebarea dacă noul Guvern de la Bucureşti, condus de Mihai Răzvan Ungureanu, va reuşi să îmbunătăţească viaţa românilor, 68% dintre respondenţi sunt de părere că acest nou Executiv nu va reuşi, în timp ce numai 25% dintre cei intervievaţi au răspuns „Da”, iar 7% s-au abţinut.

Acelaşi sondaj arată şi că înlocuirea lui Emil Boc cu Ungureanu a ajutat puţin Partidul Democrat Liberal în sondaje.

Astfel, privind intenţiile de vot ale românilor în viitoarele alegeri parlamentare, 13% au răspuns că  ar vota cu PDL, în timp ce la finalul anului trecut, partidul condus de Boc se mai bucura de încrederea a numai 10% dintre români. În actualul sondaj, pe primul loc se situează Uniunea Social-Liberală, cu 59% din voturi.

Dintre cei care au urmărit ce s-a întâmplat joi în Parlament, 64% au apreciat discursul lui Victor Ponta şi doar 28% pe cel al proaspătului premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Sondajul a fost realizat de CSCI, în perioada 9-10 februarie 2012, pe un eşantion de 850 de persoane şi are o marjă de eroare de +/- 3,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...