Sorin Grindeanu (ANCOM): Tarifele de terminare vor scădea cu 12-13%, din primăvară, vrem ca această scădere să se reflecte în facturi

Tarifele de terminare vor scădea cu 12-13%, din primăvară, de la 0,96 eurocenţi pe minut la 0,84-0,85 eurocenţi pe minut, măsură ce va fi supusă dezbaterii publice, a declarat într-un interviu pentru News.ro Sorin Grindeanu, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), care precizează că vrea ca această scădere să se reflecte în factura plătită de utilizatori.
Economica.net - mie, 06 dec. 2017, 10:21
Sorin Grindeanu (ANCOM): Tarifele de terminare vor scădea cu 12-13%, din primăvară, vrem ca această scădere să se reflecte în facturi

”Am avut în aceste săptămâni întâlniri cu operatorii. De altfel, avem o notificare din partea Comisiei Europene, ca România, la tarifele de terminare, să ia o decizie de scădere a acestor tarife. Sigur, aceste lucruri trebuie să fie făcute, la fel, conform legii: consultare publică, toţi paşii. E important să subliniem că am avut discuţii cu toţi operatorii din România, le-am transmis aceste lucruri, nu o să avem probleme. Până la sfârşitul anului o să transmitem spre dezbatere publică decizia noastră de a scădea aceste tarife, astfel încât, parcurgând toţii paşi daţi de lege, să ajungem în primăvara anului viitor să le scădem undeva la 12-13%”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

El afirmă că îşi doreşte ca această scădere să se vadă în factura pe care o plăteşte fiecare utilizator.

”Acesta este scopul final. Tariful de terminare este acum 0,96 eurocenţi pe minut şi o să îl scădem la 0,84-0,85 eurocenţi pe minut”, a precizat Grindeanu.

Tariful de interconectare este unul dintre cele mai importante elemente de cost ale operatorilor telecom atunci când utilizatorii serviciilor de telefonie efectuează apeluri dintr-o reţea în alta.

Aceste tarife de interconectare trebuie plătite de operatorul din reţeaua căruia se iniţiază apelul către operatorul în reţeaua căruia se termină apelul. 

Tariful de interconectare la reţelele de telefonie mobilă a rămas neschimbat din aprilie 2014, când a scăzut de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut. 

Pe piaţa de telecomunicaţii mobile activează Orange Romania, Vodafone Romania, Telekom şi RCS&RDS.

Te-ar mai putea interesa și
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
Trecerea Carrefour România de sub acționariatul francez sub acționariat românesc, în urma preluării de către Dedeman, înseamnă și desprinderea treptată a companiei de o serie de sisteme,......
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Cele 13 trenuri noi de la Alstom, cumpărare de Metrorex pentru a fi operate pe Magistrala 5 de metrou, încă nu sunt în ...
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri ...
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...