Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/04/grindeanu-a7-723x420.jpg)
El a fost întrebat dacă PSD va depune amendamente la proiectul de buget, în contextul în care este posibil ca acesta să fie adoptat joi de Guvern în forma în care a fost pus în transparenţă.
„O să hotărâm duminică în CPN acest lucru. Lucrurile sunt aşa cum le ştiţi. Duminică avem o şedinţă şi vom hotărî ce vom face. (…) Duminică, aşa cum am spus, vom hotărî acţiunile noastre pentru săptămâna viitoare, când, în mod normal, vom avea dezbaterile în Parlament şi vom avea votul final pe buget. Aşa că duminică vom hotărî dacă vom vota bugetul sau nu şi dacă vom depune amendamente, noi, ca şi grup”, a spus acesta, la Palatul Parlamentului.
Grindeanu a afirmat că el, personal, are o idee de cum va vota în privinţa bugetului, dar e prea devreme să spună.
„O să văd duminică. Nu o să mă ascund, dar până duminică mai e. Am o idee, dar e prea devreme. Azi e miercuri. Până duminică se mai pot întâmpla lucruri. Hai să aşteptăm”, a menţionat liderul social-democrat.