Liderul naţional al PSD a precizat că s-a discutat despre trei posibile scenarii privind guvernarea, respectiv rămânerea în configuraţia de acum cu actualul premier, trecerea în opoziţie şi o „reconfigurare” în interiorul coaliţiei, iar punctul de vedere unanim a fost că este exclus să se mai continue în forma actuală.
„Eu am prezentat azi cele trei scenarii posibile: să rămânem în această formulă, cum suntem acum, cu prim-ministru Ilie Bolojan şi în configuraţia actuală, să trecem în opoziţie, a doua variantă evidentă şi a treia: să existe o reconfigurare în interiorul acestei coaliţii pro-europene. Nu există alte scenarii. Astea sunt cele trei, la fiecare am detaliat ce ar însemna acest lucru, colegii şi-au spus punctul de vedere, votul va fi în 20 (aprilie n.red), mai ales că mai avem încă şapte întâlniri regionale. Da, e evident că există, nu poţi să nu-ţi dai seama că există un anumit trend pe care îl realizezi şi prin luările de cuvânt ale colegilor şi prin pulsul pe care îl simţi în sală. (…) Lumea, ceea ce a exclus astăzi a fost, din punctul meu de vedere, unanim, a fost să mai continuăm în această formă”, a afirmă Grindeanu.
Liderul PSD a menţionat că în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre situaţia economiei şi măsurile Guvernului din ultimele 10 luni.
„E o coaliţie de patru partide, o coaliţie în care Partidul Social Democrat este singurul partid de stânga, dintr-o coaliţie de dreapta, cu alte trei partide de dreapta, unde, ca să dau un exemplu, ca să promovezi nişte politici pentru persoane vulnerabile, cum a fost pachetul de solidaritate, dar nu e un lucru pentru PSD, este un pachet care oferea ajutor pensionarilor cu pensii mici sub 3.000 de lei, care mărea ajutorul pentru copiii cu dizabilităţi, astea nu sunt pentru PSD, sunt pentru persoane cu vulnerabilităţi, şi da, a fost nevoie să ameninţăm şi să blocăm lucrările în Parlament ca să putem să găsim, să poată să găsească primul ministru finanţare de 1,1 miliarde, 0,04% din PIB. Şi în toată această perioadă, lucrurile au funcţionat în aceşti parametri. De fiecare dată când venim cu câte o propunere, trebuie să ameninţăm. Şi da, este despre economie. Şi aş transmite în mod direct: Ilie, este despre economie şi nu e despre sărăcie! Şi în acest moment, în România, lucrurile merg într-o direcţie proastă”, a spus Sorin Grindeanu.
El a subliniat că premierul Bolojan nu s-a comportat până acum ca un prim-ministru susţinut de o coaliţie.
Preşedintele PSD a punctat că în cadrul acestor discuţii regionale se vizează şi o auto-evaluare a partidului.
„Asta am analizat noi astăzi şi asta vom analiza la toate întâlnirile regionale pe care le vom avea în perioada următoare şi, sigur, începând cu o auto-evaluare, fiindcă parte din această coaliţie este reprezentată şi de PSD. PSD-ul reprezintă 45% în ponderea coaliţiei în Parlament ca locuri, doar că primul ministru nu s-a comportat în aceste 10 luni, şi asta e concluzia până la urmă a şedinţei de azi, ca un prim ministru al unei coaliţii. Poţi să fii preşedintele PNL, poţi să fie preşedintele PSD, poţi să fii preşedinte USR şi te comporţi acolo la partidul tău pentru electoratul tău, aşa cum consideri necesar. Când ai voturile şi faci parte dintr-o coaliţie în care cel mai mare partid este unul care nu e băgat în seamă sau când e băgat în seamă, ca să fie băgat în seamă trebuie să ameninţe, lucrurile nu mai sunt în coordonate constructive”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Potrivit preşedintelui PSD Olt, Marius Oprescu, prim-vicepreşedinte al partidului, prima din seria acestor consultări interne din partid a avut loc la Slatina, în Oltenia, deoarece acesta este un puternic bazin electoral al social democraţilor.
„Într-un fief al PSD-ului, într-un bazin electoral puternic, am încercat să aflăm de la colegii noştri din birourile permanente judeţene ale celor cinci organizaţii care fac parte din Sud-Vest Oltenia care este situaţia politică actuală. Am vorbit despre buget şi, de asemenea, am vorbit despre măsurile Guvernului, cum se văd ele asupra cetăţenilor şi asupra dezvoltării comunităţilor locale. (…) Am pus pe masă şi toate opţiunile în ceea ce priveşte viitoarea strategie a Partidului Social Democrat, rămânând ca la finalul acestor întâlniri regionale, să avem, aşa cum a anunţat preşedintele Sorin Grindeanu, să avem consultarea cu cei 5.000 şi ceva de membri cu care ne-am consultat şi în momentul în care am decis intrarea la guvernare”, a afirmat Marius Oprescu.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că s-a stabilit data de 20 aprilie pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare, iar până atunci în partid vor avea loc şi opt întâlniri regionale pe acelaşi subiect.