Sorin Grindeanu exclude formarea unui guvern PSD-UDMR susținut de grupul minorităților naționale și parlamentarii neafiliați

06 05. 2026
grindeanu a8 umb

„Ăsta nu e un guvern stabil, e un guvern care duce spre, rapid, spre, să spunem, căutarea unei alte variante în toamnă. (…) Nu, cred că trebuie să căutăm, aşa cum a spus Nicuşor Dan, preşedintele, (…) că e interesat nu doar să fie o soluţie rapidă, să fie una şi stabilă. Cred că asta trebuie să căutăm. Cred că fiecare dintre noi trebuie să lăsăm de la noi şi trebuie să găsim o soluţie. Orgoliile nu şi-au locul. Nimeni nu e Mesia renăscut dintre noi toţi, de pe scena politică, nimeni nu e de nelocuit. Nimeni nu este în poziţia de a dicta întreaga scenă politică. Aşa că eu cred că fiecare dintre noi trebuie să fim în această perioadă înţelepţi şi să găsim o soluţie”, a declarat Sorin Grindeanu, relatează Agerpres.

El a respins şi varianta unui guvern minoritar, subliniind că PSD nu va susţine o astfel de formulă. Potrivit acestuia, Partidul Social Democrat rămâne deschis mai multor scenarii, inclusiv participarea la guvernare sau intrarea în opoziţie.

„PSD, în acest moment, este deschis şi are toate variantele în faţă. (…) Poate să existe o variantă care să nu aibă în majoritate Partidul Social Democrat, poate să fie Partidul Social Democrat parte a unei coaliţii de guvernare în condiţiile pe care le-am spus de fiecare dată până acum. O coaliţie care cuprinde partidele pro-occidentale”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă USR ar putea face parte dintr-o astfel de coaliţie, Grindeanu a precizat că PSD nu îşi propune să limiteze opţiunile.

„Mandatul nostru nu e unul de îngrădire a opţiunilor. Din punctul nostru de vedere, trebuie să găsim rapid o soluţie. Din punctul nostru de vedere, trebuie să existe un guvern”, a punctat liderul PSD.

El a reiterat că PSD susţine o coaliţie pro-occidentală şi a exclus orice colaborare cu AUR, inclusiv varianta susţinerii unui premier propus de acest partid.

Referindu-se la posibilitatea alegerilor anticipate, Grindeanu a afirmat că un astfel de scenariu nu este fezabil, inclusiv din cauza poziţiei preşedintelui Nicuşor Dan, care ar exclude această variantă.

Sorin Grindeanu a mai arătat că Ilie Bolojan nu mai poate fi nominalizat din nou, conform Constituţiei, şi a evitat să comenteze posibile nume de premier din partea altor partide.