Sorin Oprescu, REŢINUT DE DNA pentru luare de mită. DNA: Primarul primea 10% din valoarea contractelor

Economica.net
06 09. 2015
oprescu_16891400_59624400_72710300_90727000

Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

„În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. Un procent de 10% din valoarea contractului ar fi fost cerută pentru Sorin Oprescu.

Sursa: Mediafax

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului pastrau pentru sine intre 30% si 33% din profitul brut, iar diferenta era remisa functionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucuresti, cu titlul de mita, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

DNA precizează că, sâmbătă, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi de cei doi de la un număr de patru denunţători, pentru edilul municipiului Bucureşti. 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

 

La începutul lunii iunie, Solomon Wigler, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, a fost prins când primea 25.000 de euro mită. El a fost reţinut de procurorii DNA.

Solomon Wigler a recunoscut, în iunie, in fata procurorilor DNA ca a primit 204.000 euro de la administratorul unei firme (denuntator) pentru a-l ajuta sa obtina autorizatii de construire, insa neaga ca i-ar fi dat din acesti bani primarului general, Sorin Oprescu.