Sorin Roibu, Managing Partner la Arthur Hunt România: Companiile trebuie să își simplifice procesele interne de recrutare și să le adapteze la realitatea pieței muncii de azi

31 01. 2023
sorin roibu arthur hunt

În anul 2022, durata medie a unui proces de recrutare pentru un rol de middle management în marile companii active în România a fost de patru luni şi a crescut cu 33 de zile faţă de nivelul acesteia din anul 2021, reiese dintr-un studiu realizat de firma de executive search Arthur Hunt România la finalul anului trecut.

Birocrația corporatistă și creșterea duratei de decizie internă privind recrutarea s-au aflat în disonanţă cu dinamica pieței muncii și fenomenul răzgândirii candidaților la primirea primei oferte. Acest fenomen s-a înregistrat, cu precădere, în cazul candidaților din segmentul de vârstă de până în 40 de ani, în general, pentru posturi financiare sau alte roluri specializate, arată studiul realizat de firma Arthur Hunt România.

Spre exemplu, în domeniul bancar şi financiar, din 11 candidaţi care aplică pentru o poziţie deschisă, numai doi candidaţi au fost recrutați într-o perioadă de timp cuprinsă între 94 și 120 de zile, 6 candidați s-au retras din procesul de recrutare, iar ceilalţi au continuat până când au primit a doua sau a treia ofertă, reiese din studiul citat mai sus.

Există însă și companii care au simplificat procesul de recrutare, unele dintre acestea oferind autonomie de decizie managerului direct al departamentului, fără ca procesul să mai fie validat de structurile ierarhice superioare.

În 2022, peste jumătate dintre candidații incluşi în studiul Arthur Hunt au acceptat și au dat curs primei oferte de angajare. În cazul celorlalți, care au refuzat prima ofertă, tot procesul de recrutare s-a reluat.

În 2022 și în anii precedenți, companiile s-au confruntat cu mai multe valuri de incertitudine și au fost nevoite să își ajusteze succesiv strategiile de business, iar aceasta s-a reflectat și în dinamica generală a pieței muncii.

Studiul a inclus concluziile rezultate în urma tuturor proceselor de recrutare pentru roluri de middle management derulate de Arthur Hunt în România pe parcursul anului 2022.

Arthur Hunt este una dintre marile companii internaționale în domeniul consultanței în resurse umane. Prezentă în România din 2006, compania activează în domeniul executive search, consultanță de HR și management al proceselor de schimbare în cadrul organizațiilor medii și de mari dimensiuni. Portofoliul Arthur Hunt are patru direcții de acțiune: recrutarea pentru poziții de management și top management, evaluarea și dezvoltarea angajaților, asistență în procese de transformare și schimbare, precum și optimizarea proceselor și practicilor de resurse umane.