Soros: Germania trebuie să aleagă între emisiunile de obligaţiuni comune sau ieşirea din zona euro

 Germania trebuie să aleagă între emisiunile de obligaţiuni europene comune sau să iasă din zona euro, a declarat miliardarul George Soros, dar potrivit The Guardian este nerealist de crezut că statul german este pregătit să opteze într-un sens sau altul.
Economica.net - mie, 10 apr. 2013, 16:14
Soros: Germania trebuie să aleagă între emisiunile de obligaţiuni comune sau ieşirea din zona euro

Soros, un filantrop liberal devenit faimos după ce a făcut speculaţii împotriva lirei sterline în 1992, a spus că criza datoriilor suverane „este o tragedie de proporţii istorice” pe care doar Germania o poate rezolva prin permiterea emisiunilor de obligaţiuni comune în zona euro.

Dacă refuză acest lucru, atunci Germania ar trebui să iasă din zona euro, a adăugat miliardarul.

„Există argumente seriose ca Germania să ia o decizie definitivă, fie să accepte euroobligaţiunile fie să iasă din zona euro”, a afirmat el într-un discurs la Universitatea din Frankfurt.

Soros a arătat că pericolul unui default ar dispărea, ca şi primele de risc, dacă ar fi introduse euroobligaţiunile.

„Majoritatea problemelor care par de nerezolvat s-ar disipa”, a adăugat Soros.

El a recunoscut însă că randamentele obligaţiunilor germane ar creşte dacă ar fi introduse obligaţiunile comune.

Ţările nordice, în special Germania, se opun introducerii euroobligaţiunilor. Ele argumentează că obligaţiunile comune ar recompensa ţările care au acumulat datorii mari, în detrimentul celor responsabile.

Soros a recunoscut că randamentele obligaţiunilor germane ar creşte dacă ar fi intruduse euroobligaţiunile, dar impactul ar fi compensat de beneficiile indirecte ale revenirii periferiei zonei euro la creştere.

Miliardarul a mai spus că legătura dintre costul datoriilor suverane şi datoriile băncilor, pe care Comisia Europeană şi Banca Centra Europeană au încercat să o rupă, va fi întărită de pierderile impuse marilor deponenţi de la primele două bănci din Cipru, în schimbul programului de salvare a ţării.

Drept rezultat, statele periferice din zona euro vor avea dificultăţi şi mai mari să se finanţeze, a avertizat Soros.

Potrivit The Guardian, Soros şi-a pierdut timpul mergând la Frankfurt să convingă germanii de meritele eurobondurilor, pentru că orice aduce a obligaţiuni comune în zona euro este în afara dezbaterilor politice din Germania, cel puţin înainte de alegerile din toamnă.

Motivul este că alegătorii germani nu sunt dispuşi să garanteze datoriile unei Italii fără direcţie politică.

Cea de-a doua sugestie a lui Soros, ca Germania să părăsească zona euro, nu ar fi considerată de Merkel drept o soluţie pentru salvarea monedei unice.

Opinia lui Soros nu ar trebui considerată totuşi irelevantă, notează publicaţia britanică, pentru că porneşte de la două premise corecte. Prima, că criza zonei euro este departe de a fi rezolvată, aşa cum demonstrează recesiunea şi problema Ciprului. A doua este că Germania, fie că îi place sau nu, are rol de lider, iar politica ei actuală este de a face minimum pentru menţinerea unităţii euro.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...