Soros: Merkel e vinovată pentru criza euro!

Miliardarul George Soros dă vina pe cancelarul german Angela Merket în privinţa felului în care Europa a administrat criza financiară, potrivit Business Insider. El a afirmat, pentru Financila Times, că țările din zona euro se află într-o situație critică din cauză că Merkel a preferat să-și salveze propriile instituții germane decât să ajute economiile sa iasă din colaps
Economica.net - mar, 08 nov. 2011, 10:30

Soros descrie situația în câteva propoziții pe cât de scurte, pe-atât de directe și dure. Soros o acuză pe Merkel că a cerut țărilor europene să-şi salveze propriile instituţii, mai degrabă decât să creeze o nouă entitate UE care să rezolve situația.

„Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a insistat că nu este nevoie de nicio garanţie comună a UE, și că fiecare ţară ar trebui să aibă grijă de propriile instituţii. Aceasta a fost cauza principală a crizei monedei euro de azi. Criza financiară a forţat statele suverane să împrumute pentru cele care au ajuns aproape de colaps, iar, în Europa, fiecare stat trebuia să facă acest lucru pe cont propriu, punând sub semnul întrebării siguranța obligaţiunilor europene”, a declarat Soros.

Citeşte mai mult pe MONEY.RO

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...