South Stream: Construcţia secţiunii offshore a conductei va începe în luna noiembrie

Lucrările de amplasare a ţevilor pe fundul Mării Negre pentru realizarea gazoductului South Stream vor începe în luna noiembrie, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al consorţiului South Stream Transport, Jasper Jansen, citat de agenţia bulgară BTA.
Economica.net - vin, 26 sept. 2014, 11:08
South Stream: Construcţia secţiunii offshore a conductei va începe în luna noiembrie

Potrivit lui Jasper Jansen, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru începerea lucrărilor la secţiunea offshore a conductei South Stream, iar amplasarea de ţevi va începe dinspre partea rusească a conductei. Secţiunea offshore a conductei South Stream va avea o lungime de 931 de kilometri, între oraşul Anapa din Rusia şi portul bulgar Varna via Marea Neagră.

La rândul său, directorul de comunicare al companiei germane Wintershall, Michael Sasse, a apreciat că această porţiune din viitorul gazoduct South Stream va fi finalizată, deoarece este vorba despre un proiect care se derulează în apele internaţionale, scrie Agerpres.

‘Credem că în momentul în care ţevile vor fi amplasate pe fundul mării vor fi rezolvate şi problemele cu porţiunea de la suprafaţă a proiectului’, a declarat Michael Sasse.

Acesta a adăugat că secţiunea de la suprafaţă a conductei South Stream va fi construită de o altă companie, însă, cel mai probabil, se va ajunge la o rezolvare a situaţiei în urma discuţiilor cu Uniunea Europeană.

În luna iulie a acestui an, Comisia Europeană a cerut Guvernului bulgar să suspende lucrările la gazoductul South Stream, un proiect condus de grupul rus Gazprom, în aşteptarea unei decizii referitoare la conformitatea proiectului cu legislaţia europeană. Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar după anexarea Crimeei de către Rusia a pus procesul de aprobare în aşteptare.

Gazoductul South Stream va pleca din Rusia spre Bulgaria, pe sub Marea Neagră. În Bulgaria se va ramifica în două – spre nord, prin Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovenia, Austria, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei. Secţiunea submarină dintre Rusia şi Bulgaria va avea 900 de kilometri lungime.

Construcţia gazoductului a început în decembrie 2012, primele livrări spre Europa fiind programate pentru decembrie 2015. Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni (Italia), cu 20%, Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa) cu câte 15%. Gazprom a înfiinţat deja companii mixte cu societăţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Ungaria şi Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...