South Stream: UE cere Ungariei clarificări în legătură cu legea ce permite construcţia gazoductului

Economica.net
05 11. 2014
gazoduct_78708800_41696400_94719200_01490000_34149800

Amendamentul cu caracter general permite unei companii să construiască un gazoduct chiar dacă nu are licenţele necesare pentru a-l opera, fapt care va oferi societăţii mixte, în care compania ungară de stat MVM şi cea rusă Gazprom deţin fiecare 50% din acţiuni, posibilitatea să înceapă lucrările, scrie Agerpres.

‘Comisia Europeană a înţeles că amendamentul a fost propus în contextul realizării conductei South Stream’, a declarat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoare de cuvânt în cadrul executivului comunitar.

Regulile europene nu împiedică statele să acorde autorizaţii separate pentru construcţia şi operarea conductelor, dar eliberarea acestor autorizaţii trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi nediscriminatorii, or noua prevedere legală ungară nu clarifică criteriile după care companiile pot obţine aceste autorizaţii, a explicat ea.

Uniunea Europeană a cerut suspendarea lucrărilor la gazoductul South Stream, promovat intens de compania rusă Gazprom, estimând că unele state pe teritoriul cărora va trece conducta ar putea să încalce normele comunitare ce interzic furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă aceste gaze. Decizia definitivă a Comisiei Europene privind conformitatea proiectului cu legislaţia europeană a fost amânată ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei pentru acţiunile acesteia din urmă împotriva Ucrainei.

Tot marţi, premierul ungar Viktor Orban şi-a reafirmat determinarea de a realiza acest proiect. ‘Chiar dacă există tulburări în Ucraina, gazele trebuie să ajungă în Ungaria, iar pentru acest lucru avem nevoie de o altă conductă’ decât cea care traversează în prezent Ucraina, a argumentat el în faţa presei. ‘Germania a construit deja conducta North Stream şi poate evita astfel sursa potenţială de pericole care este Ucraina’, a continuat el, menţionând că Ungaria nu vrea mai mult decât ce a obţinut Germania.

Gazoductul South Stream va pleca din Rusia spre Bulgaria, pe sub Marea Neagră. În Bulgaria se va ramifica în două – spre nord, prin Serbia, Ungaria şi Austria, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei. Construcţia gazoductului a început în decembrie 2012. Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni (Italia) cu 20%, Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa), cu câte 15%.