Şova: Luni declanşăm procedura pentru selecţia noului management privat la toate companiile unde e nevoie

Procedura pentru selecţia noului management privat la toate cele trei companii unde există management provizoriu - Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, CFR Marfă şi TAROM - dar şi pentru CFR Infrastructură şi CFR Călători va fi declanşată în cursul zilei de luni, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Dan Şova, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - J, 12 iun. 2014, 14:25
Şova: Luni declanşăm procedura pentru selecţia noului management privat la toate companiile unde e nevoie

‘Luni vom declanşa procedura pentru selecţia noului management privat la toate cele trei companii (CNAB, CFR Marfă şi TAROM – n.r.) şi la altele dacă este nevoie, inclusiv la CFR Infrastructură şi CFR Călători’, a spus Şova.

El a subliniat că toate demiterile de consilii de administraţie care au avut loc în ultimul timp la CNAB, CFR Marfă şi TAROM s-au realizat pe criterii de legalitate, în cazul primelor două companii fiind sesizată şi DNA.

În plus, şeful de la Transporturi a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că un ministru nu are atribuţii în numirea sau demiterea unui consiliu de administraţie.

‘Toate demiterile de consilii de administraţie s-au realizat pentru chestiuni de legalitate, imperative. În cazul CNAB şi CFR Marfă a fost sesizată şi DNA pentru multiple nereguli. În conformitate cu legea, nu am niciun fel de atribuţii în a numi consilii de administraţie şi nici în a demite consilii de administraţie. V-aş ruga să fim foarte exacţi. Ministrul nu are atribuţii nici în numirea nici în destituirea consiliilor de administraţie’, a punctat Dan Şova.

El a explicat motivele pentru care au fost demise consiliile de administraţie la cele trei companii.

‘Au fost schimbări făcute cu management provizoriu la trei companii: CFR Marfă, TAROM şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. La CNAB, în cadrul unei şedinţe AGA convocate de CA pentru aprobarea situaţiilor financiare anuale AGA a respins situaţiile financiare anuale pe 2013 şi, conform legii, consecinţa este destituirea CA şi este o prevedere legală foarte clară. Mai mult, un raport al corpului de control al Ministerului Transporturilor, început pe 24 decembrie 2013, în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu şi finalizat pe 6 mai 2014, au descoperit foarte multe nereguli în administrarea CNAB, raportul fiind înaintat DNA acum 30 de zile’, a spus el.

La CFR Marfă, situaţia a fost identică, potrivit ministrului, iar AGA a respins situaţiile financiare anuale ale companiei. Consecinţa legală a fost destituirea consiliului de administraţie. De asemenea, un raport al corpului de control al MT, început şi finalizat în perioada în care ministru al Transporturilor era Ramona Mănescu, a fost de asemenea înaintat DNA, deoarece erau identificate foarte multe nereguli în companie. De asemenea, semne de întrebare au ridicat atât modul de participare la licitaţia pentru câştigarea contractului de transport cărbune la Complexul Energetic Oltenia – motiv pentru care a fost sesizată DNA în legătură cu modul de stabilire a preţului, dar şi pentru a se stabili dacă licitaţia respectivă sau participarea la licitaţie a fost corectă sau nu.

‘În ceea ce priveşte TAROM, există prevederea legală prin care consiliul de administraţie trebuia să depună planul de management în 90 de zile. Acest lucru nu s-a întâmplat nici în 150 de zile, motiv pentru care, conform legii, a fost demis. Nedepunerea în 90 de zile atrage demiterea’, a mai spus Dan Şova.

Te-ar mai putea interesa și
Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie – ministrul Sănătății
Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie – ministrul Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, după o vizită pe şantierul Centrului de Arşi din Târgu Mureş, că această unitate se află în etapa finală de construcţie şi ”se......
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
O alertă cu bombă a fost declanşată, sâmbătă, la frontiera de nord a Republicii Moldova, după ce autorităţile au ...
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere a lui Gaddafi în 2011
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere ...
Muzeul Naţional al Libiei, cunoscut anterior sub denumirea As-Saraya Al-Hamra sau Castelul Roşu, s-a redeschis la Tripoli, ...
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului ...