SpaceX, compania lui Elon Musk, a semnat un parteneriat cu Agenția Spațială Italiană

Compania SpaceX a multimiliardarului Elon Musk a încheiat un parteneriat fără precedent cu Agenția Spațială Italiană (ASI) pentru a transporta mai multe instrumente științifice pe planeta Marte, au anunțat joi managerii celor două părți semnatare, informează AFP și Agerpres.
AGERPRES - vin, 08 aug. 2025, 12:31
SpaceX, compania lui Elon Musk, a semnat un parteneriat cu Agenția Spațială Italiană

„Italia va zbura spre Marte!”, a scris directorul agenției italiene, Teodoro Valente, pe rețeaua de socializare X, anunțând noul acord, care va permite transportarea unor experimente italiene în timpul primelor zboruri comerciale ale rachetei Starship spre Marte.

Această megarachetă dezvoltată de SpaceX pentru a ajunge pe Lună și Planeta Roșie este încă în curs de dezvoltare, iar cele mai recente zboruri ale sale cu rol de testare, realizate la începutul anului, s-au încheiat prin explozii spectaculoase.

Elon Musk, care are ambiția de a coloniza planeta Marte și care este renumit pentru previziunile sale prea optimiste, continuă totuși să mizeze pe primele lansări reușite ale rachetei Starship începând din 2026.

„Urcați la bord! Plecăm spre Marte! SpaceX oferă de acum serviciile sale Starship spre ‘Planeta Roșie”, a declarat joi Gwynne Shotwell, președinta companiei SpaceX, într-un mesaj publicat pe X, salutând parteneriatul încheiat în acest sens cu Italia și promițând noi anunțuri în viitorul apropiat.

Elon Musk, care a fost un colaborator foarte apropiat al președintelui american Donald Trump, a stabilit o relație personală cu șefa guvernului ultraconservator din Italia, Giorgia Meloni, exprimându-și în același timp, în mod public, sprijinul față de alte partide europene de extremă dreapta.

Proiectul unui contract de securitate cibernetică între Guvernul de la Roma și compania SpaceX a fost criticat vehement de opoziția italiană la începutul acestui an.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul reprezentantului FMI la București: România trebuie să se gândească serios la un nou model de creștere. Avantajele pe care le avea înainte dispar
Avertismentul reprezentantului FMI la București: România trebuie să se gândească serios la un nou model de creștere. ...
România trebuie ”să se gândească serios” la un nou model de creștere economică, în care sectorul privat să aibă un rol mult mai important în investiții, inovație și adoptarea......
Clasamentul RCA se răstoarnă în online. Anytime, firma surpriză care vinde cel mai ieftin direct din afara țării. Cum arată viitorul SF al asigurărilor auto-DATE ÎN PREMIERĂ
Clasamentul RCA se răstoarnă în online. Anytime, firma surpriză care vinde cel mai ieftin direct din afara țării. Cum ...
Clasamentul vânzărilor de RCA se răstoarnă la vârf atunci când analizăm exclusiv vânzările online intermediate prin ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier a scăzut pentru a treia oară în România în septembrie, alimentat de o creștere lentă a sectorului producție și de o corecție mai rapidă a stocurilor
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier a scăzut pentru a treia oară în România în septembrie, alimentat de o creștere ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier din România, elaborat de BCR, s-a menținut în zona de expansiune pentru a treia ...
Prima bere cu indicație de origine protejată din România. O berărie artizanală din județul Sibiu, pe picior de egalitate cu celebrele berării din Germania
Prima bere cu indicație de origine protejată din România. O berărie artizanală din județul Sibiu, pe picior de egalitate ...
Un antreprenor din Sibiu care a reînviat o celebră fabrica de bere de la Sadu, județul Sibiu, înființată în 1913 de ...