Spania anunţă măsuri de austeritate bugetară de peste 27 miliarde de euro

Guvernul spaniol a aprobat vineri proiectul de buget pentru anul 2012, în care sunt prevăzute reduceri de cheltuieli şi venituri noi însumând peste 27 de miliarde de euro, inclusiv prin îngheţarea salariilor angajaţilor publici şi diminuarea bugetelor ministerelor în medie cu 16,9%, transmite AFP.
Economica.net - vin, 30 mart. 2012, 14:53
Spania anunţă măsuri de austeritate bugetară de peste 27 miliarde de euro

„Ne confruntăm cu o situaţie extremă, iar prima noastră obligaţie este să stabilizăm finanţele publice”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului, după încheierea unei şedinţe de guvern.

Spania s-a angajat faţă de liderii europeni să coboare deficitul bugetar de la 8,51% anul trecut la 5,3%.

Această ţintă nu va fi atinsă „cu orice preţ”, a afirmat purtătorul de cuvânt, subliniind necesitatea de „a-i susţine pe cei ce au nevoie de ajutor şi de a nu bloca înfiinţarea de locuri de muncă şi creşterea economică”. Şomajul din Spania se situează la circa 23%.

Guvernul a decis să nu reducă pensiile şi să nu scadă salariile angajaţilor publici, acestea urmând să fie menţinute la nivelul actual. De asemenea, vor fi îngheţate ajutoarele de şomaj şi cheltuielile sociale.

„Spania nu va creşte TVA pentru a nu afecta consumatorii şi recuperarea economică, dar va majora taxa pentru marile companii”, a spus reprezentantul Consiliului de Miniştri.

Majoritatea analiştilor estimau că Spania are nevoie de reduceri de cheltuieli şi creşteri de venituri echivalente cu 50 de miliarde de euro, luând în calcul recesiunea prognozată pentru acest an la 1,7%.

Diferenţa dintre suma anunţată de guvern şi necesarul estimat ar trebui să fie asigurată de autorităţile regionale şi locale, aflate însă într-o situaţie financiară dificilă după impactul devastator al crizei financiare asupra pieţei imobiliare din Spania.

Guvernul de la Madrid a adoptat şi în decembrie un pachet de măsuri de austeritate de 15 miliarde de euro, incluzând creşteri de taxe şi scăderea cheltuielilor.

Te-ar mai putea interesa și
Aurul s-a prăbuşit. Scădere de 25% din cauza razboiului din Iran – Petrolul și dolarul au devenit principalii contracandidați
Aurul s-a prăbuşit. Scădere de 25% din cauza razboiului din Iran – Petrolul și dolarul au devenit principalii contracandidați
Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții din ultimii ani, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. După ce a urcat la aproximativ 5.600 de dolari pe uncie în ianuarie, metalul......
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi ...
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...