Spania atenuează taxa claw-back pe profiturile companiilor de utilităţi

Autorităţile spaniole au decis să atenueze o taxă claw-back pe profiturile companiilor de utilităţi, destinată să frâneze creşterea facturilor la electricitate, ca urmare a criticilor venite de la companiile din energie, a declarat marţi ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 26 oct. 2021, 18:00
Spania atenuează taxa claw-back pe profiturile companiilor de utilităţi

Luna trecută, Spania a dezvăluit un pachet de măsuri destinat contracarării creşterii preţurilor la electricitate, care includea atât o taxă claw-back pe profiturile companiilor de utilităţi cât şi un plafon pentru preţurile la gaze naturale. Conform estimărilor iniţiale, Guvernul de la Madrid se aştepta să colecteze până la 2,6 miliarde de euro de la companiile de utilităţi, banii care urmau să fie reinvestiţi în reţele.

Marţi, însă, Teresa Ribera a anunţat mai multe excepţii de la taxa claw-back, inclusiv pentru contractele privind furnizarea de electricitate la preţ fix semnate cu clienţii industriali înaintea datei de 16 septembrie. Iberdrola, cea mai mare companie de utilităţi din Spania, s-a oferit să îngheţe preţurile pentru clienţii industriali în schimbul retragerii taxei claw-back.

De asemenea, alte diferite tipuri de contracte vor fi scutite parţial de la taxa claw-back, însă Teresa Ribera nu a dorit să facă estimări cu privire la suma finală care va fi colectată de la companiile de utilităţi. „Vrem să fim prudenţi cu estimările referitoare la impactul măsurilor”, a spus Ribera, la finalul şedinţei de cabinet.

Anunţul Guvernului spaniol privind introducerea unei taxe claw-back a declanşat proteste din partea principalelor companii de utilităţi, care au susţinut că măsura va submina încrederea investitorilor în piaţa de electricitate şi sistemul de tranzacţionare a certificatelor de poluare şi de asemenea pune în pericol planurile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În paralel, Spania a făcut o propunere Uniunii Europene de a revizui sistemul de stabilire a preţurilor pe piaţa angro de electricitate, astfel încât statele membre să dispună de o mai mare flexibilitate când vine vorba de stabilirea preţurilor, ţinând cont de factori precum nivelul capacităţilor de generare a energiei regenerabile, mai ieftine, în reţelele lor.

Preţurile ridicate la electricitate pun presiune asupra unor industrii grele precum producătorii de oţel şi ciment, unele din aceste firme anunţând deja reduceri de producţie sau închiderea unor fabrici din Spania.

Pentru a-i proteja pe consumatorii casnici, afectaţi şi ei de creşterea preţurilor la electricitate, guvernul de la Madrid va plăti o subvenţie de 90 de euro gospodăriilor defavorizate pentru a le ajuta să îşi plătească facturile la electricitate în perioada iernii, a spus Ribera.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate ...
Pachetul de relansare economică nu este un pachet care să vizeze doar anul 2026, ca scheme de finanţare vizează economia României până în 2032 şi avem 5 miliarde de euro pentru toate......
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica a lansat mai multe oferte de energie electrică, pentru clienți casnici și non-cansnici, grupate sub umbrela ...
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind reforma administraţiei ...
Casa Albă anunță că diplomația este prima opțiune a președintelui Trump în privința Iranului
Casa Albă anunță că diplomația este prima opțiune a președintelui Trump în privința Iranului
Prima opţiune a preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte Teheranul este întotdeauna diplomaţia, dar ...