Spania continuă să-l enerveze pe Trump. Premierul Pedro Sanchez merge din nou în China, a patra vizită în tot atâţia ani

13 04. 2026
trump 76584985765849

Spania pledează pentru consolidarea relaţiilor comerciale cu Beijingul, dorind să-l trateze ca pe un aliat strategic şi nu ca pe un rival economic şi geopolitic, aşa cum face Washingtonul, notează agenţia britanică de presă.

Această nouă vizită a lui Pedro Sanchez ilustrează dorinţa sa de a nu se alinia cu Donald Trump, care a criticat virulent Spania pentru că nu permis armatei americane să utilizeze spaţiul său aerian în operaţiuni împotriva Iranului şi pentru investiţiile sale considerate insuficiente în apărare, scrie Agerpres.

Preşedintele SUA, care a declarat în martie că doreşte să rupă toate legăturile comerciale cu Spania, a ameninţat că îi va pedepsi pe aliaţii NATO care nu au cooperat cu Washingtonul în ceea ce priveşte protejarea Strâmtorii Ormuz şi în operaţiunile din Iran.

Pedro Sanchez s-a distanţat de aliaţii europeni, poziţionându-se ca un critic acerb al campaniilor militare desfăşurate de Statele Unite şi Israel.

Abordarea liderului spaniol, populară în rândul alegătorilor, a stârnit nemulţumiri în rândul companiilor şi al politicienilor din opoziţie, care se tem că tensiunile cu administraţia Trump s-ar putea dovedi costisitoare pentru ţară, notează Reuters.

Potrivit unei surse guvernamentale, o întâlnire programată pentru marţi între Pedro Sanchez şi preşedintele chinez Xi Jinping se va concentra în principal pe probleme geopolitice.

Madridul consideră China o putere stabilizatoare, a adăugat sursa.

Totuşi, pentru Ramon Gascon Alonso, coordonatorul pentru regiunea Asia-Pacific al Clubului spaniol al exportatorilor şi investitorilor, această abordare ar putea dăuna şi mai mult comerţului, deja împovărat de tarifele impuse de Donald Trump la produsele din Uniunea Europeană.

„Situaţia noastră, deja precară, s-ar putea agrava”, a spus el. „SUA reprezintă principalul investitor străin în Spania. Avem cu acestea un volum semnificativ de schimburi comerciale în sectoare esenţiale pentru economia noastră – absolut vitale”, adaugă expertul citat.

O sursă de rang înalt din cadrul opoziţiei spaniole a avertizat că ar fi bine ca Pedro Sanchez să se abţină de la orice alte critici la adresa SUA în timpul acestei vizite în China, acuzându-l pe premier că se ceartă cu Donald Trump în scopuri de politică internă şi că pune în pericol unitatea NATO şi prezenţa militară americană în Spania.

Ambasadorul Chinei în Spania a declarat că relaţiile cordiale dintre Beijing şi Madrid au încurajat companiile chineze să investească. „Spania are o atitudine mai raţională în ceea ce priveşte China”, a spus Yao Jing. „Are propria sa judecată, propriile interese şi doreşte acces la pieţele chineze. Aşadar, facem afaceri”, a adăugat el.

Conform datelor Ministerului Economiei spaniol, companiile chineze au investit 643 de milioane de euro în Spania anul trecut, faţă de 149 de milioane în 2024.

Xi Jinping a planificat un banchet în onoarea lui Pedro Sanchez şi a soţiei sale, Begona. În timpul vizitei sale de trei zile, liderul spaniol urmează să se întâlnească şi cu premierul chinez Li Qiang şi cu alţi oficiali de rang înalt.

Madridul speră că această vizită va contribui la reducerea deficitului comercial, care a crescut de peste două ori în ultimii patru ani, ajungând anul trecut la aproape 50 de miliarde de dolari. Obiectivul este de a creşte exporturile de produse agricole şi industriale către China, pentru a compensa volumele mari de produse chinezeşti importate.

Cu toate acestea, Pedro Sanchez nu este însoţit de o delegaţie de reprezentanţi ai mediului de afaceri în vizita sa în China. Iar presa de la Madrid susţine că nu se aşteaptă semnarea unor acorduri comerciale majore în timpul vizitei, potrivit Reuters.