Spania – Economia a crescut mai rapid decât se estima, în trimestrul doi din 2025

PIB-ul Spaniei a crescut mai mult decât se estima în trimestrul doi din 2025, pe fondul boom-ului din turism, sporind decalajul faţă de alte state din zona euro, afectate de încetinirea activităţii economice, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE), transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - vin, 26 sept. 2025, 13:26
Spania - Economia a crescut mai rapid decât se estima, în trimestrul doi din 2025

În perioada aprilie-iunie 2025, a patra economie a zonei euro a înregistrat o expansiune de 0,8%, faţă de un avans de 0,7% anunţat de INE în iulie. În primele trei luni din acest an creşterea a fost de 0,6%, scrie Agerpres.

În ritm anual, PIB-ul Spaniei a înregistrat expansiune de 3,1% în trimestrul doi din 2025, faţă de un avans de 2,8% anunţat de INE în iulie. În primele trei luni din acest an creşterea anuală a fost de 3,2%.

Cererea internă a contribuit cu 0,8 puncte procentuale la creşterea PIB-ului, faţă de o contribuţie negativă a cererii externe.

Cheltuielile gospodăriilor au urcat cu 0,8% în trimestrul doi din 2025, în timp ce cheltuielile guvernamentale au crescut cu 0,1%. Exporturile de mărfuri şi servicii au înregistrat un avans de 1,3%, în timp ce importurile au urcat cu 1,6%.

Creşterea economiei coincide cu un declina al şomajului, la 10,29%, în trimestrul doi din 2025, cel mai redus nivel începând din 2008.

În zona euro, economia a crescut cu doar 0,1% în perioada aprilie-iunie 2025, Germania şi Italia s-au contractat cu 0,3% şi, respectiv, 0,1%, în timp ce Franţa a raportat o creştere de 0,3%.

Recent, Guvernul de la Madrid şi-a îmbunătăţit previziunile privind creşterea PIB-ul Spaniei în 2025 la 2,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...