Spania este în discuţii cu Germania pentru un program de salvare de 300 miliarde euro

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, se va întâlni marţi cu omologul spaniol Luis de Guindos, pe fondul temerilor că creşterea randamentelor obligaţiunilor Spaniei va obliga acest stat să ceară de la UE şi FMI un program de ajutor de 300 miliarde euro, relatează The Guardian.
Economica.net - lun, 23 iul. 2012, 16:10
Spania este în discuţii cu Germania pentru un program de salvare de 300 miliarde euro

Randamentul obligaţiunilor pe termen de 10 ani ale Spaniei a urcat luni la 7,59%, cel mai ridicat nivel de la crearea euro, iar bursa din Madrid a scăzut cu 5%, după noi informaţii negative legate de situaţia financiară a regiunilor spaniole.

Pieţele au fost agitate şi de indicii din partea politicienilor de la Berlin potrivit cărora Germania pregăteşte temrenul pentru ieşirea Greciei din zona euro.

Traderii nu au fost impresionaţi de declaraţia lui Guindos că Spania nu va fi a patra ţară din zona euro care va cere sprijin financiar, după ce Murcia a devenit duminică a doua regiune după Valencia care a anunţat că va cere sprijinul guvernului de la Madrid..

Ministrul spaniol a dezminţit categoric că un bailout (program de salvare n.r.) este iminent, dar presa spaniolă a sugerat că până la şase regiuni ar putea solicita sprijin, următoarea fiind Catalonia.

„Ceea ce a început ca un program de salvare a băncilor evoluează rapid către un posibil bailout suveran. Alături de ştirile tot mai proaste din Grecia, se obţine un mix destul de negativ, astfel că se creează condiţiile pentru o rezistenţă minimă a euro”, a declarat Jeremy Stretch, analist în domeniul valutar la CIBC.

Costul salvării Spaniei ar minimaliza programele acordate deja Greciei, Irlandei şi Portugaliei şi ar spori presiunile asupra Italiei, a treia mare economie din uniunea monetară.

Oficiali ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI vor merge marţi la Atena pentru a cere concretizarea măsurilor de austeritate, în schimbul ajutorului financiar.

Secretarul general al Uniunii Social Creştine din Germania, Alexander Dobrindt, a provocat noi speculaţii privind ieşirea Greciei din zona euro, afirmând că guvernul condus de Antonis Samaras ar trebui să înceapă să plătească jumătate din pensii şi salarii ale angajaţilor la stat în drahme, ca parte a unei ieşi treptate din uniunea monetară. Dobrindt cere de mult timp ieşirea Greciei din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de Parlamentul......
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...