Spania: Locuinţe sociale, cu chirii reduse, pentru victimele evacuărilor din locuinţele ipotecate

Ministerele spaniole ale Economiei, Sănătăţii şi Dezvoltării, Banca Spaniei, Federaţia spaniolă a municipiilor şi Platforma organizaţiilor neguvernamentale au ajuns joi la un acord cu majoritatea entităţilor financiare, pentru crearea unui fond social de locuinţe de închiriat, cu chirii reduse.
Economica.net - J, 20 dec. 2012, 15:00
Spania: Locuinţe sociale, cu chirii reduse, pentru victimele evacuărilor din locuinţele ipotecate

Fondul cuprinde 6.000 de locuinţe, care aparţin entităţilor financiare, iar la acesta vor putea avea acces persoanele şi familiile care au fost evacuate din prima locuinţă de la 1 ianuarie 2008 şi până în prezent, pentru neplata ipotecii şi care se află în situaţii extreme de vulnerabilitate socială.

Chiria va fi cuprinsă între 150 şi 400 de euro şi cu limita maximă de 30% din veniturile nete totale ale familiei în cauză, iar locuinţele vor fi închiriate vreme de doi ani, cu posibilitatea de a prelungi contractul pentru încă un an.

Acordul va fi pecetluit şi aplicat din a doua jumătate a lunii ianuarie, după cum se arată într-un comunicat transmis de Ministerul spaniol al Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...