Spania: Mii de persoane au protestat în Insulele Canare împotriva turismului excesiv

Mii de persoane au protestat duminică în staţiunile de vacanţă din Insulele Canare din Spania împotriva turismului excesiv despre care spun că îi scoate pe localnici de pe piaţa imobiliară, relatează Reuters.
AGERPRES - D, 20 oct. 2024, 19:17
Spania: Mii de persoane au protestat în Insulele Canare împotriva turismului excesiv

Sub sloganul „Insulele Canare au o limită”, locuitorii au demonstrat simultan în Gran Canaria, Tenerife, La Palma, Fuerteventura, Lanzarote şi El Hierro şi au cerut o schimbare a modelului turistic pentru insule.

În Playa de las Americas din Tenerife, protestatarii au apărut pe plajă în timp ce turiştii făceau plajă şi au scandat „Această plajă este a noastră”.

Activiştii au susţinut că sosirea a milioane de vizitatori în fiecare an epuizează resursele naturale limitate, cum ar fi apa, şi dăunează mediului. Cel puţin 8.000 de persoane au participat la manifestaţii, a transmis guvernul spaniol.

În perioada ianuarie-septembrie, 9,9 milioane de turişti au vizitat Insulele Canare, conform Institutului Naţional de Statistică din Spania, cu 10,3% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2023. Populaţia insulelor era de 2,2 milioane anul trecut.

„Avem nevoie de o schimbare în modelul turistic, astfel încât să lase în urmă bogăţie aici, o schimbare care să preţuiască ceea ce are acest pământ pentru că este frumos”, a declarat duminică Sara Lopez, în vârstă de 32 de ani, pentru Reuters, în Gran Canaria.

Spania, dependentă de turism, a cunoscut o serie de proteste în legătură cu turismul în acest an în Barcelona şi în alte destinaţii populare de vacanţă precum Mallorca şi Malaga.

Guvernul regional din Insulele Canare a elaborat o lege care se aşteaptă să fie adoptată în acest an pentru a înăspri regulile privind închirierile pe termen scurt, în urma plângerilor localnicilor excluşi de pe piaţa imobiliară.

Proprietăţile nou construite vor fi excluse de pe piaţa închirierilor pe termen scurt, iar proprietarii cu permis vor avea la dispoziţie cinci ani pentru a se conforma cerinţelor, care includ acordarea vecinilor dreptul de a se opune acestor autorizaţii.

Insulele Canare au decis să ia măsuri împotriva chiriilor turistice după ce numărul chiriaşilor privaţi a explodat în ultimii ani.

Sâmbătă, sute de protestatari au ieşit pe străzile din Valencia pentru a cere mai multe locuinţe la preţuri accesibile, spunând că apartamentele turistice cresc preţurile.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Israelienii de la Nofar Energy, foarte activi în sectorul energiei regenerabile din România, au energizat un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni și au depășit borna de 300 MW instalați la......
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi vindem
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi ...
Zhenghai Mei, director general al grupului chinez Guangzhou Automobile Group (GAC) pentru Europa de Est a explicat într-un ...
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să facem
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să ...
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar român, Comisia Europeană a explicat de ce a interzis exporturile de ovine ...
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru sistemul de sănătate
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru ...
România vrea să utilizeze integral un împrumut de 500 de milioane de euro contractat de la Banca Internațională pentru ...