Spania: O nouă grevă generală este „inevitabilă”, avertizează sindicatele

O nouă grevă generală "va fi inevitabilă" în Spania dacă Guvernul va menţine măsurile de austeritate menite să reducă deficitul public, a afirmat luni Igancio Fernandez Toxo, secretar general al CCOO, unul dintre principalele două sindicate din ţară, relatează AFP.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 13:40
Spania: O nouă grevă generală este

„Guvernul are în mâinile sale mijloacele de a evita (această grevă). Nu renunţ la grevă întrucât societatea are dreptul la autoapărare. Dacă Guvernul ne obligă, şi mi-e teamă că este pe cale de a face acest lucru, va fi inevitabil ca aceasta să se producă”, a afirmat Toxo citat de un post de radio.

În opinia lui, manifestaţiile spontane precum cele organizate duminică seara prin intermediul reţelelor din Madrid, reflectă o agitaţie tot mai puternică „amestecată cu indignare” în societate.

Apreciind că unitatea sindicală este „absolut indispensabilă”, el a afirmat totodată că sindicatul se va întâlni cu alte organizaţii sindicale şi cu societatea civilă „pentru a organiza o reacţie fermă din partea cetăţenilor”.

Nemulţumirea creşte în Spania după anunţarea miercuri de către şeful Guvernului, Mariano Rajoy, a unei noi cure de austeritate de 65 de miliarde de euro care afectează întreaga societate, în special prin creşterea Taxei pe Valoarea Adăugată.

De la anunţarea noului plan, funcţionarii şi-au intensificat reuniunile. Aceştia nu au agreat eliminarea primei de Crăciun, reducerea numărului de zile libere (în afara sărbătorilor legale) după ce le-au fost reduse salariile cu 5 la sută în 2010 şi îngheţate ulterior.

O altă manifestaţie a funcţionarilor, prin intermediul reţelelor de socializare sub lozinca „#graciasfuncionarios”, era prevăzută pentru luni la Madrid.

CCOO şi UGT au anunţat la rândul lor o zi de proteste pentru joi.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...