Spania se aşteaptă la redresarea turismului în 2021

 Ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, şi-a exprimat speranţa că numărul vizitatorilor internaţionali în Spania s-ar putea redresa în 2021 la jumătate din nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 22 mart. 2021, 12:23
Spania se aşteaptă la redresarea turismului în 2021

„Poate obiectivul ideal este să avem jumătate din turiştii pe care i-am avut în 2019. Aceasta ar fi o realizare pentru industria turismului”, a declarat oficialul spaniol la un eveniment organizat de agenţia de presă Europa Press.

Spania este printre statele membre UE care au făcut presiuni semnificative pentru ca Certificatul Verde Digital să fie gata până la sezonul turistic de vară.

Zeci de mii de turişti germani au sosit în weekend în Insulele Baleare, un sprijin binevenit pentru turismul local, deşi localnicii sunt nemulţumiţi că nu pot călători din cauza restricţiilor impuse de autorităţile de la Madrid.

Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INE), numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a scăzut în 2020 cu peste 80%, după ce autorităţile au impus restricţii de călătorie pentru a atenua efectele pandemiei. Spania a primit doar 19 milioane de turişti străini anul trecut, un nivel care nu a mai fost înregistrat din 1969. De asemenea, cheltuielile turiştilor străini în 2020 au scăzut cu 78,5%, la 19,74 miliarde de euro.

Numărul vizitatorilor internaţionali în Spania a atins în 2019 nivelul record de 83,5 milioane, acesta fiind al şaptelea an consecutiv de creştere a numărului de turişti. Ei au cheltuit 91,91 miliarde de euro.

Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut în 2019. În 2020, din cauza restricţiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, turismul a contribuit cu doar 4% – 5% la Produsul Intern Brut, conform estimărilor analistului Maria Jesus Fernandez, de la Funcas.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...