Spania, tot mai interesantă pentru companiile petroliere, în căutare de noi explorări pentru hidrocarburi

Spania a ajuns în vizorul companiilor petroliere, odată cu creşterea cu până la 80% a interesului pentru explorarea unor posibile zăcăminte de hidrocarburi. 20minutos.es arată luni că acest gen de cereri s-au dublat în ultimii cinci ani, întrucât se estimează că Spania ar putea dispune de resurse de gaze echivalente cu consumul necesar pentru 70 de ani şi 20% din necesarul de petrol pentru 20 de ani.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 10:29
Spania, tot mai interesantă pentru companiile petroliere, în căutare de noi explorări pentru hidrocarburi

Pe fond, rămân plângerile asociaţiilor ecologiste care susţin că aceste explorări şi forări distrug fauna şi flora şi produc seisme, incendii şi contaminare.

Progresele tehnologice, care au deschis drumul spre zone inaccesibile până acum, dar şi preţul actual al petrolului au sporit opţiunile pentru a face afaceri din extracţia de combustibili fosili din Spania, constată sursa menţionată. Faţă de anul 2008, au apărut tot mai multe proiecte pentru explorare şi extracţie. În mai 2013, harta actualizată a Ministerului spaniol al Industriei arăta că sunt tot mai extinse proiectele de pe coasta catalană, din Burgos sau Palencia (Castilla y Leon), dar şi alte zeci care se întind pe tot cuprinsul ţării.

Un astfel de interes nu a mai existat din anii 70, explică responsabilii Aciep, asociaţia care adună companiile spaniole pentru cercetarea, explorarea şi producţia de hidrocarburi. Repsol, compania spaniolă de gaze, consemnează, într-un document destinat investitorilor, că Spania este o ţară care prezintă tot mai mult interes pentru explorări, iar în următoarele luni vor fi efectuate noi cercetări seismice pentru noi autorizaţii.

Fiecare autorizaţie de cercetare sau explorare a unui posibil zăcământ vine şi cu investiţii cuprinse între 700 de milioane şi 1 miliard de euro. Investiţiile de milioane de euro au însă, uneori, mai multă greutate decât riscurile sau impactul asupra mediului, potrivit vocilor critice. Deşeurile de hidrocarburi ar afecta mediul şi ecosisteme cu valori naturale de mare interes, atrag atenţia ecologiştii. Chiar Repsol a recunoscut că ar putea avea loc catastrofe naturale provocate de aceste explorări, constată 20minutos.es.

Producţia internă de petrol în Spania se ridică la nici 0,56% din totalul consumat, iar în cazul gazelor naturale, cifrele sunt şi mai scăzute – 0,21%, potrivit datelor cuprinse în ultimul buletin statistic pentru hidrocarburi, elaborat de Corporaţia pentru rezerve strategice (Cores). Puternica dependenţă energetică de exterior presupune şi costuri anuale negative, care se ridică la 45 de miliarde de euro – peste 4% din PIB-ul ţării. În Spania există cinci exploataţii petrolifere care funcţionează, iar cele mai recente date arată că doar în luna iulie s-au produs în total 32 de mii de tone de petrol, pe fondul unei producţii care a crescut enorm în ultimul an, la 246,6%. Şi producţia de gaze naturale a crescut în ultimul an, cu 15,4%, mai arată sursa menţionată.

Dezbaterea publică referitoare la explorarea şi extracţia de combustibil din Spania a luat amploare pe fondul controverselor legate de efectele proiectului Castor. Acesta priveşte un depozit submarin de gaze naturale, plasat la 22 de kilometri de coasta estică a Spaniei, în dreptul localităţii Vinaroz din provincia valenciană Castellon, într-un fost puţ petrolier situat la 1.750 de metri adâncime sub nivelul mării. Geologii susţin că seismele de mică intensitate apărute în regiune din 13 septembrie ar avea legătură cu proiectul Castor, deşi nu există explicaţii agreate complet privind cauzele şi evoluţia situaţiei. Deocamdată, explicaţia generală ar fi că depozitarea gazului se efectuează prin injectarea acestuia în calcar, care acumulează energie naturală ca urmare a proceselor dinamice ale Pământului. Energia astfel acumulată este ulterior eliberată prin unde seismice. În plus, o hartă a Institutului geologic şi minier indică faptul că platforma de pe care se depozitează gazele s-ar afla chiar pe o falie seismică lungă de peste 50 de kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...