Spania va propune Uniunii Europene ridicarea sancțiunilor impuse președintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez

Madridul va cere Uniunii Europene să ridice sancţiunile impuse preşedintelui interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, după adoptarea unei legi a amnistiei ce merge ''în direcţia bună'', a anunţat vineri ministrul de Externe spaniol Jose Manuel Albares, la Barcelona, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 16:47
Spania va propune Uniunii Europene ridicarea sancțiunilor impuse președintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez

”Vom cere oficial Uniunii Europene să ridice sancţiunile” impuse lui Delcy Rodriguez, ”întrucât UE trebuie să trimită un semnal că în această nouă etapă se merge în direcţia bună”, a spus Albares.

El a calificat legea amnistiei votată joi de Adunarea Naţională (Parlamentul) din Venezuela drept o ”veste foarte bună”.

”Sancţiunile nu sunt niciodată un scop în sine; ele constituie un mijloc de a atinge obiective, un mijloc de a favoriza un dialog larg, paşnic şi democratic în Venezuela. Dacă există fapte în acest sens, UE trebuie să acţioneze în consecinţă”, a spus şeful diplomaţiei spaniole.

Jose Manuel Albares a reamintit că fostul preşedinte venezuelean Nicolas Maduro, capturat la începutul lunii ianuarie în timpul unei operaţiuni militare americane şi aflat în prezent în detenţie în SUA, nu a făcut niciodată obiectul sancţiunilor europene, ”pentru că, normal, în timp ce Uniunea Europeană stabileşte sancţiuni individuale, ea exclude totuşi preşedinţii şi miniştrii afacerilor externe, exact pentru a menţine deschis canalul dialogului”.

Ulterior, în cursul zilei de vineri, Anouar El Anouni, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a refuzat să se refere direct la propunerea Spaniei. ”Suntem pregătiţi să folosim fiecare instrument aflat la dispoziţia noastră pentru a sprijini o tranziţie către democraţie în Venezuela”, a spus El Anouni.

În 2017, Uniunea Europeană a impus o serie de sancţiuni contra Venezuelei, printre care un embargou asupra armelor şi o interdicţie asupra echipamentelor de supraveghere, în urma unor alegeri regionale despre care Bruxellesul a afirmat că au fost marcate de nereguli.

Un an mai târziu, UE a impus sancţiuni economice asupra a 11 oficialităţi venezuelene, inclusiv Delcy Rodriguez, pe atunci vicepreşedinte a lui Maduro, afirmând că sunt vinovate pentru încălcări ale drepturilor omului, subminarea democraţiei şi a statului de drept. De atunci, accesul lui Delcy Rodriguez pe teritoriul UE este interzis şi ca urmare a rolului său în alegerile prezidenţiale organizate în Venezuela în acel an, ce i-au permis lui Maduro să obţină un al doilea mandat de preşedinte.

Organizaţiile pentru drepturile omului afirmă că legea amnistiei aprobată joi de parlamentul controlat de partidul de guvernământ în Venezuela nu va reuşi să uşureze situaţia sutelor de deţinuţi politici.

Guvernul de la Caracas a negat întotdeauna că în închisorile din Venezuela se află deţinuţi politici şi susţine că persoanele în cauză au comis infracțiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...